Sau despre cum am ajuns la
Londra cu tramvaiul 41.
Mai
intai a fost concursul de fotografie Sony, la care cu totala inconstienta m-am
inscris anul acesta pur si simplu pentru ca aveam acel mood. Cand ai in fata o pagina de internet deschisa larg, o
infinitate de variante si iti vine sa alegi una aproape la intamplare. De
calcule si de o gandire cu premeditare nu se poate pune problema, juriul vede
sute de mii de imagini.
Apoi a urmat nebunia cu nominalizarea. Interviuri, reconstituiri si explicatii. Cum am facut, de ce, in ce fel. Macar am pus linia tramvaiului 41 pe harta, asta mi-a placut. Am vazut ce imagini au fost inscrise, m-am uitat cu pofta la ele, o incantare sa vezi ce poze fac oamenii in lumea asta. Cu mai putine apusuri si ceruri, pe la ei (if you know what i mean).
Apoi a
fost telefonul care afisa un numar de Anglia, intr-o vineri. Nu obisnuiesc sa
raspund la numere necunoscute, cu atat mai putin unora care vin din Anglia. Dar
am zis "cine o fi si ce o vrea?" si am raspuns. Vocea zice "Congratulations, you are the
winner of the Low light category".
Woow. A inceput alta nebunie, in care chiar mi-am dat seama ca e neverosimil si
totusi adevarat. Nu, nu e cea mai buna poza a mea de street&urban, clar.
Nici nu am afirmat asta vreodata. Juriul acela a decis ca in contextul categoriei Low light, in fata celorlalte
imagini participante, ea ar trebui sa fie. Noh, foarte bine atunci. Ocazie cu care am zis - ia
hai sa merg la Londra la gala de decernare si la vernisaj, sa vad si eu cum se
intampla aceste lucruri, la cel mai inalt nivel.
Si
m-am dus. Nu inainte de a petrece ceva timp pentru pregatirea papionului - ceva
ce nu am avut ocazia sa port vreodata. Foarte rar cravata. In rest, mai lejer,
pentru ca nu-mi place sa stau teapan in haine ciudate. Dupa ce am dat un google
search cu black tie, l-am vazut pe Printul
Charles sau pe agentul 007 si mi-am spus "-oh, stai asa ca e complicat,
nici vorba de sapca sau esarfa rosie din dotare".
Pe langa scopul
intalnirii cu Sony, mi-am propus sa revad orasul care, la prima vedere de acum
doi ani, nu m-a impresionat in mod special. O comparatie cu Parisul ii era
complet defavorabila. Da, Big Ben, London Eye, niste arhitecturi faine, Tamisa,
Hyde Parc - sunt valori inestimabile. Dar atmosfera nu era slefuita in vreun
fel. Asa ca acum am mers cu speranta de a-l descoperi cu adevarat, de a iesi de
sub incidenta comparatiilor. Sa ne lasam sa fim, unul celuilalt. Dap, poetic.
Buuun, am pregatit aparatele, garderoba si am pornit la Londra.
Seara
de gala a fost grandioasa. 500 de persoane, 50 de mese rotunde, sala mare de
festivitati a hotelului Hilton de pe Park Lane, plina. Cu meniu ales, cu personalitati.
O concentrare de stil si eleganta, doar nume mari din agentii de presa,
editori, fotografi, reprezentanti zonali, o suma intreaga de categorii si
nationalitati stranse la un loc.
Am stat la masa cu doua rusoaice simpatice,
una dintre ele nominalizata la categoria Youth si cu un ceh nonconformist,
fotograf profesionist, nominalizat la Contemporary
facts cu un reportaj din Iran. S-a pornit cu tinerii, consistenta serii
fiind data de categoriile foto de la profesionisti. S-au trecut in revista categoriile Open,
m-am asezat mai bine in scaun. Am vazut poza mea acolo, pe ecran, derulandu-se
alaturi de imaginile castigatoare ale celorlate categorii - din care a fost
ales castigator un nene Chen Li. Bravo lui, poza cu chinezi traversand in
ploaie. Se pare ca fenomenele meteo au fost preferate anul acesta.
Pauza
de masa - dupa care timp de trei ore am urmarit o demonstratie de abordari
tematice, de proiecte si de moduri de a structura, sustine si prezenta teme
fotografice ale celor de la categoriile profi. Cate trei nominalizati ai
fiecarei categorii si-au prezentat ideea si conceptul intr-un scurt filmulet
personalizat. Probabil cel mai valoros capitol al evenimentului pentru ca am avut
ocazia sa ma pun la curent cu ultimele trenduri explicate din fotogarafia
actuala. Am vazut proiecte valoroase, surprinzatoare prin modul de a pune
problema, de a rezolva vizual abordarea subiectului. Infiltrari in cartiere de
dealeri, reportaje din inima Braziliei, natura moarta cu peisaje artificiale
genial puse in opera, realismul violentei domestice, viata femeilor din
Moldova, o familie cu gemeni autisti, catei uzi si pozati in studio cu timp
scurt de expunere - enumar doar cateva din seriile memorabile pe care le-am
vazut. Toate imaginile si seriile sunt disponibile pe site-ul concursului si
merita privite si intelese.
Mi-am dat seama ca desi din afara - concursul pare sa mizeze pe prezenta
amatorilor entuziasti - unde am impresia ca se si inregistreaza cel mai mare
numar de participanti - fapt care sporeste astfel cota de popularitate a
concursului, mecanismul pune de fapt accentul pe munca profesionistilor. Unii
dintre ei revin in fiecare an cu noi serii, altii au mai castigat si in anii
trecuti. Fotografii profesionisti propun proiecte relevante, au sustinerea unor
agentii de presa, urmaresc un fir cu care la final pot pune in evidenta un fapt
de viata. Pentru mine a fost o ocazie sa inteleg fatetele pe care le presupune
munca in domeniul fotografic de astazi, cu reflectare la nivel mondial. Ce teme
sunt abordate si ce relevanta capata, cum se construieste un discurs vizual
coerent si de unde se naste valoarea.
Inainte de decernarea
marelui premiu, Mary Ellen Mark a fost premiata pentru intreaga activitate si
am avut astfel ocazia sa-i cunosc munca, filmul de prezentare cu marturii ale
unor personalitati culturale sau vedete internationale care au lucrat cu ea
fiind savuros.
Englezii nu au stiut sa
fie misterosi si sa ne faca sa ne bataim pe scaune, marele castigator al serii
a fost anuntat, sec, scurt. O serie cu violenta domestica, lucrarea de diploma
a autoarei sale Sara Naomi Lewkowicz. Care s-a imprietenit cu un cuplu si a
reusit sa devina un martor al vietii lui cotidiene, marcate de comportamentul
violent al barbatului. Imagini puternice. Nu pot spune ca alte serii au fost
mai putin relevante. Fiecare fotograf nominalizat a avut ceva interesant de
spus. Aici intervine optiunea juriului care stabileste astfel linia tematica a
anului curent.
Si
gata. Editia din acest an s-a incheiat.
Evenimentul este o demonstratie de organizare super eficienta, de efort de
PR cu note grandioase. Sa faci sa mearga un mecansim care include jurii
multiple cu oameni din diverse tari, zeci de mii de fotografi de pe intreg
mapamondul si sute de mii de imagini de gestionat. De mine de exemplu, pe
firul avansarii faptelor, s-au ocupat
cinci oameni, pe parcurs. Imi imaginez cum arata acest efort multiplicat in
cazul atator nominalizari de la categoriile de profesionisti. Un astfel de
concurs organizat la aceasta scara reuseste - prin organizarea ireprosabila, sa
devina un catalizator al fotografiei din acest moment, pe plan international.
Un gest prin care cei de la Sony incearca sa-si consolideze pozitia pe piata
fotografica intr-un mod absolut onorabil.
Am ramas cu senzatia ca este
imposibil sa-ti propui sa castigi sau sa mergi in aceasta incercare avand vreo
siguranta. Ca amator, unde concurenta e si mai mare, cu atat mai putin. Sunt sute de mii de
imagini, cele mai multe dintre ele mult mai interesante decat ale tale. Ramane
insa sa mizezi pe imagini cu un posibil impact pentru un privitor experimentat,
pe un factor pe care celelalte imagini nu-l contin, pe relevanta subiectului,
pe acuratetea imaginii. Cu pasiune si pricepere sunt toate facute, cu
siguranta. Ce alti factori sunt luati in considerare de catre juriu, este
imposibil de anticipat sau de stiut.
A doua zi fost dedicata deschiderii expozitiei de la Somerset House,
conferintei de presa, interviurilor si experimentarii spatiului Sony amenajat
in aripa centrala. Am vizitat locul dinainte ca sa stiu exact unde trebuie sa
merg si sa nu intarzii. Spatiul de la Somerset House este grandios, o imbinare
subtila de clasic cu modern. Probabil unul dintre cele mai apreciate locuri de
popas din Londra, curtea interioara gazduind un ansamblu dinamic de fantani
arteziene care indeamna la joaca. Privelistea din aripa centrala spre Tamisa te
obliga practic sa faci poze.
Castigatorii au fost
chemati la ora 9 dimineata pentru un private
opening, pentru a primi certificatele, albumul si recent lansatul aparat
foto mirorless Alfa 6000. O ocazie de a-i intalni si sta de vorba cu unii
dintre ei, foarte deschisi si
comunicativi.
Aripa
estica ordoneaza tablouri cu seriile categoriei profesionistilor. De la
printuri de cativa metri patrati pana la miniaturi cu valoare de bijuterie.
Traseul te plimba prin diverse camere unde ai ocazia sa vezi cum arata o
expozitie de nivel inalt. De la asezare si pana la finisajul tablourilor.
Aripa
vestica grupeaza lucrarile categoriilor Youth, Student, Open si
"recitalul" Mary Ellen Mark, dar si o intreaga alta pleiada de serii
fotografice, atat printate cat si pe ecrane media. Lucrarile inspira etuziasm
si bucurie de viata, culoare, prin
moduri de a vedea neconventionale, fata de aripa cu profesionisti care e
mai grava ca stare. O complementaritate care exprima in fapt complexitatea si
diversitatea lumii in care traim.
Participarea la Sony Photo Awards mi-a dat ocazia de a vedea de aproape cum
arata un astfel de eveniment si sa extrag concluzii privitoare la rolul
fotografului si fotografiei, sa ma pun la curent cu ultimele trenduri vizuale
contemporane.
Pe cei interesati si inspirati, va sfatuiesc din inima sa participati la concursul care isi va deschide noua editie in curand. Urmati-va instinctul si pasiunea, puneti-va in stare de competitie cu alti fotografi si imagini din lume, e o experienta necesara pentru evolutia fotografica proprie. Nu stii cand, la un moment dat, tramvaiul 41 se poate opri direct la Londra.
