joi, 29 martie 2018

Despre conflict si vindecare in relatia de cuplu

Stau de vorba cu oameni foarte diferiti, din diverse medii, de diverse varste. Observ mai multe paradoxuri. Unii foarte misto, pe care ii cunosc bine, sunt singuri (solitari) - unii pentru ca asa au ales, altii fara o placere anume, dar si fara vreo solutie. Cei mai multi oameni observati sunt intr-un cuplu. Doar ca vad cupluri ciudate. Ii simt. Unii sunt acolo ca sa fie si atat, fara o comunicare reala, mai degraba de dragul imaginii publice. A avea in dotare un "prieten" e reconfortant in fata celorlalti, inseamna ca esti un individ viabil. Si mai e teama de singuratate, normala. Pe fondul unei relatii cu sine defectuoase, cele mai multe relatii sunt, deloc paradoxal, toxice. Limite si viziuni personale aduse impreuna sunt cu atat mai greu de gestionat. 
        Cum e mai bine, in acest caz? Solitar nu e bine, nu suntem facuti sa fin singuri. Impreuna - e o loterie. Se declanseaza atatea mecanisme aparent ciudate, incat devine o cale sigura pentru noi probleme. Experienta fiecaruia arata asta. Si totusi exista oameni care pur si simplu au sansa sa fie cu cine trebuie, unde trebuie. Cinste lor! Poate ca o "scoala de relatii" ar fi bine de inventat, asa cum la scoala de soferi invatam sa conducem safe pana la destinatie.


Care sunt conditiile unei apropieri pozitive? Cum ne apropiem? Ce ne atrage la celalalt, de ce ne atrage, ce pattern-uri din copilarie si din relatia cu parintii si dintre parinti recunoastem si reproducem instinctiv? Suntem pregatiti pentru deschidere si intampinarea celuilalt? E necesara vreo schimbare? Ce putem schimba in bine si cum? Cum devenim constienti si cum transformam provocarile in ocazii exceptionale de invatare? Intrebari care indeamna la reflectie, fiecare isi poate afla un raspuns propriu. De cele mai multe ori raman doar dileme existentiale.

        Un lucru este dovedit prin experienta: relatia de cuplu este poate cel mai intens mediu de activare a unor mecanisme de transformare interioara. Solitari, experientele se decanteaza prin introspectie si dialog interior intr-un timp firesc. Alaturi de cineva, provocarile se declanseaza din secunda doi, chiar daca le resimtim efectul abia dupa ce fluturii se mai odihnesc. Viata inseamna evolutie, evolutia presupune transformare. Cu cat le ajutam sa aiba loc, le facilitam procesele, prin constientizare, transformarile ne ajuta sa crestem frumos si sa ne maturizam armonios. Cu mai putine urme si sechele. Impotrivirea aduce cu sine o lupta, lupta aduce un consum inutil si rani. Ignorarea doar adanceste ranile deja prezente, am scris nu demult un articol pe aceasta tema.

Cu putina vointa, curaj, rabdare, inteligenta si sansa aflam ca o apropiere nu inseamna doar fluturii indragostirii erotice, aducatori de trairi intense. Sigur, starea e seducatoare, e normal sa o preferam. Si totusi, legat de ceea ce ne dorim, exista un alt paradox: ne imaginam,  gandim cu o mie de detalii precise forma si fondul partenerului posibil.  Unii cauta copilareste asemanari cu personaje sau actori  dintr-un film, sau conform unei imagini prestabilite, sau pentru ca cineva zambeste frumos si are dinti stralucitori. Sau are alte dotari care fastacesc audienta. Sau pentru ca seamana subtil cu unul dintre parintii nostri. 


Cu siguranta, toate astea pot ajuta, pot aduce o interfata prietenoasa, doar ca esenta e in alta parte. In ceea ce numim afinitati si “potrivire”, subconstientul stie mereu ceea ce ne trebuie in fapt pentru a declansa mecanismele necesare evolutiei emotionale si spirituale, care vin de fapt prin cele mai mari provocari. Subconstientul stie mai bine decat noi ce nevoi reale avem. Oamenii de care avem nevoie e posibil sa fie demult in preajma, dar sa nu ii vedem, sa nu le intelegem misiunea si rostul, fiind prea ocupati cu caii verzi pe pereti. Alegem adesea calea cea mai usoara, e un reflex cat se poate de natural. Dar nu mereu util sau adecvat. Priviti mai bine imprejur, omul potrivit poate ca e deja acolo. Sigur, ideal e sa si fim pregatiti sa vedem toate acestea. Mintea de pe urma salveaza intelesuri, nu si situatii deja trecute, petrecute.

A avea o relatie nu presupune doar o convietuire in care fiecare crede ca isi poate tine zona intunecata ferita, inaccesibila celuilalt. Restul fiind rutina dulceaga. Nu, toxicitatea emotionala si ranile netratate si nevindecate se simt extrem de puternic si au afecte negative, oricat de bine ar fi tinute ele ca un secret. Am mai afirmat asta, intr-un articol precedent. Efecte pentru cine are senzori sa le simta, desigur.  


Intr-o relatie, fiecare avem o misiune, fata de noi insine si fata de celalalt. O intersectare superficiala, de complezenta si atat, are mai degraba efecte negative. Cu totii ne dorim intensitate, implinire si longevitate a relatiei. In etapa de indragostire romantica, suntem cei mai siguri din lume de visul devenit realitate. E senzatia acelui seducator "pentru totdeauna", rostit atat de usor, cu inconstienta chiar, in cautarea certitudinilor. Pentru ca apoi totul sa isi piarda din contur si sa devina ciudat de nefamiliar. Chiar obositor. Tocmai de aici, magia adevarata a maturizarii emotionale e pe cale sa inceapa, sau sa se naruie. Prin vindecare si ajutor reciproc, sau printr-o lupta dintre cei doi parteneri, deveniti acum adversari, cel putin unul, celuilalt.
Citesc o carte extrem de buna (pentru ca imi spune in mare masura si organizat fix ceea am aflat singur pana acum, empiric), "Revolutia Iubirii" - de Gaspar György, si care sintetizeaza o idee majora: a fi impreuna cu cineva conduce necesar fie la o lupta de putere, fie la o vindecare necesara. Depinde de atitudinea adoptata si de maturitatea emotionala. Legat de asta, acum mi se pare ireala amintirea foarte vie a unei replici pe care acum aproape 18 ani i-am spus-o partenerei mele de atunci. Dupa o cearta obositoare, s-a lasat linistea, si am rostit obosit: “…dar nu trebuia sa fie vorba despre o lupta…”. In general, oricat de pasnic as fi fost, aceasta tema a luptei m-a urmarit ani de zile, pana i-am inteles sursa si esenta. Care poarta un singur nume, despre care am mai scris : Ego. Asociat temerii de transformare,  de comunicare, de asimilare - la care suntem supusi intr-o relatie imatura. 


Ego-ul se lupta mereu, el are grija sa consume toata energia in directii gresite. Extrem de apetisante ca traire, ca intensitate, dar gresite. Am observat asta indeaproape, ani de zile, in trecut, si am tras invataturi necesare. Am spus deja intr-o scriere recenta: neincrederea in sine, teama, gelozia, nevoia excesiva de control, impulsivitatea, atasamentul fuzional, lipsa de control emotional, viziunea negativa, anxietatile netratatetoate duc la o scadere dramatica calitatii vietii, la o raportare negativa la lume si la cei dimprejur, la un comportament negativ. La frica, furie si suferinta. Ego-ul se hraneste cu ele si le aprovizioneaza cu noi energii negative, creind o bucla vicioasa, pentru ca scurtcircuiteaza in fapt raportarea la realitate - prin scenarii, si la propriul set de valori cu care fiecare este inzestrat.  

O relationare “asa cum ne dorim”, cu efecte vindecatoare,  depinde de o infinitate de factori care tin de fiecare in parte - de istoria copilariei fiecaruia, de bagajul emotional, de gradul de dezvoltare a inteligentei emotionale, de temperament, de personalitate, de gradul de profunzime, de viziune asupra vietii, de scop si intentii, frici sau zone inca ne-explorate, acel "no man's land" emotional. Este cert faptul ca fiecare apropiere ofera ocazia aflarii unor lucruri noi despre sine (autocunoastere) si despre mersul lumii, in general, daca avem curajul de a-i da intalnirii celuilalt aceasta sansa . Printr-o mecanica extrem de personala si unica. Cu cat “miscarile telurice” interioare sunt mai intense, cu atat semnul oportunitatii de a vindeca ceva din adanc este acolo, devine prezent. De aceea a fi impreuna cu cineva, alaturi de cineva, in preajma cuiva, e de fapt magic, daca stim sa vedem asta si sa declansam mecanismele constructive. 

        Actiunea aceasta necesita energie, consum, efort, rabdare, incredere, speranta, sustinere. Intr-un cuvant, Iubire, atunci cand ea este inteleasa prin rolul ei vindecator. Prin acceptare, ascultare, curiozitate, sprijin. Este etapa de maturizare, atunci cand este sustinuta de ambii parteneri, aflati unul in rol de partener de drum pentru celalalt. Adica e nevoie de doi, in aceeasi directie. Asadar, e nevoie de constientizare, empatie, prezenta si suport.

Cu siguranta, toate aceste cautari si consumari pot fi evitate cu brio si se pot pastra aparentele comoditatii pana apare oboseala, pana se pierde ratiunea cuplului si sunt cautate alte victime, prin nevoia de control si validare. Lipsa de maturitate, normala intr-o etapa - caci nimeni nu s-a nascut intelept, ar trebui sa trezeasca nevoia de maturizare, nu de complacere sau de abandon. Aflarea unei probleme ar trebui sa declanseze nevoia rezolvarii ei. Prin forte proprii. Fiecare poate trai cum vrea, desigur. Imi e teama insa ca timpul pierdut astfel isi arata intr-o zi coltii. Si de aceea e bine sa il pretuim, sa ni-l pastram ca aliat. Macar pentru a trage concluzii, din cand in cand, si a identifica pattern-uri.


Tema asocierii intr-un cuplu avand ca tinta superioara o insotire reciproca pe drumul unei evolutii emotionale si spirituale este doar o viziune a ceea ce poate insemna o relatie functionala, cu sens, intre doi oameni care aleg sa fie impreuna, sa depuna impreuna un efort, intr-o lume in care toate valorile devin volatile si se pierde ratiunea de a fi bine, buni cu noi si buni cu ceilalti, in cautarea unor repere. Dincolo de asteptari, vise si trairi intense. Cu siguranta, fiecare dintre noi are o amprenta personala si poate largi unghiul de cuprindere a celor expuse mai sus. O relatie “potrivita”, orice durata ar avea, aduce provocari, dar si alinare. Aduce crestere si profunzime, intelepciune si bucurie de a fi, iar orice transformare esentiala cere sacrificii si momente de “neliniste”, cu rol declansator. Daca devenim constienti de natura procesului, putem afla mai usor daca ne aflam pe calea cea buna, in raport cu partenerul. 

        Un lucru poate ramane cert: o relatie nu este despre o lupta cu celalalt, ci despre lupta cu sine, cu propriile piedici si temeri, necunoasteri si neincrederi, in procesul de evolutie.  


Uitasem ceva. Esential. Bun, si totusi, cum ne apropiem? :) 





luni, 19 martie 2018

Despre disfunctiile emotionale majore, pe scurt

Studiez constient de vreo 5 ani ceea ce voi scrie mai jos, experienta personala e piatra de temelie, lecturile si discutiile cu specialisti au venit sa intareasca intelegerea mecanismelor. Imi dedic timpul recent patrunderii tainelor unor ecuatii emotionale. Citesc, vorbesc cu oameni, vad mult, observ, notez. Traiesc si invat.


Sa va spun cum sta treaba cu disfunctiile emotionale. In primul rand, nu se pot ignora sau camufla. Nu facem decat sa avem iluzia vindecarii de la sine, in fapt se  accentueaza efectele negative asupra vietii de zi cu zi si a relatiilor cu ceilalti. Cam ca atunci cand crezi ca poti ignora o durere de dinti acuta. Macar ea doare palpabil si cere tratare imediata. E diferita durerea sufleteasca? Desigur, nu. Doar ca ne imaginam ca daca nu se vede direct, se poate ascunde. Nu, energia negativa creata de suferinta emotionala se simte foarte clar in afara. Se vede in ochi, pe chip, in gesturi. Afecteaza calitatea vietii.


Sursa disfunctiilor pleaca in general din relatia cu parintii, care niciodata nu poate fi, in cel mai fericit caz, perfecta. Pentru ca orice actiune are si un revers. Prea multa grija, dauneaza, naste atasament excesiv si asta devine o piedica in dezvoltare. Prea multa nepasare sau detasare, au efecte negative, de asemenea, in plan emotional. Apare nevoia de validare, care se poate croniciza. Nevoia de atentie. Si pe care le alimenteaza din plin retelele de socializare, astazi, de exemplu.

      Tot acum vorbim despre aparitia a ceea ce numim pattern-uri emotionale, comportamentale. Ele se formeaza initial, la varsta mica, prin mimetism. Apoi sunt adoptate in general inconstient, prin reactie la mediul extern, la solicitari, la presiuni. Prin experienta directa, acestea determina perceptia si reactiile individului in fata lumii inconjuratoare. Influenteaza luarea deciziilor. Sunt ca un fel de "chei" prin care este "citita" lumea. Pattern-uri pot fi adaugate pe durata intregii existente. Important e sa fie identificte si sa se preintampine utilizarea si repetarea lor in mod negativ, toxic. Adica sa nu conduca la greseli repetate. Pattern-urile au tendinta sa fie repetate pana cand determina reactii de ajustare sau corectare, in cel mai bun caz.  

          In general parintii au asteptari. Vor ca fetele sa fi fost baieti, sau invers. Vor ca tu sa devii ceea ce nu au fost ei vreodata, vor performanta. Asta aduce presiune si senzatia ca nu esti suficient de bun niciodata. Lipsa incurajarilor naste de asemenea nevoia de validare si zdruncina increderea in sine. Laudele excesive alimenteaza ego-ul si apare o indepartare a perceptiei fata de capacitatea reala a persoanei de a face ceva anume. 
Lipsa de incredere in sine naste monstri, la interior. Senzatia ca nu esti suficient de bun aduce cu sine respectul de sine scazut. Te invinovatesti, crezi ca nu meriti iubire. Asa ca nu stii nici sa oferi iubire. Ai mereu asteptari din afara, de evolutia destinului tau devine mereu altcineva responsabil. Asa apar atasamentul toxic si teama de singuratate. Care merg mana in mana cu teama de abandon.
Lipsa de incredere in sine naste gelozia. Impreuna cu invidia, sunt un dead-end. Nu exista leac pentru ele, din pacate. Identificati in voi si in jurul vostru aceste mecanisme si incercati sa le izolati spre constientizarea lor si a unei posibile tratari. 


Ego-ul vine in general extrem de apetisant si de seducator, dand impresia unei tarii interioare. Nici vorba, se va substitui esentei umane bune. Se va hrani cu ganduri si cu frici si va cere non stop de mancare. Acel lup nesatios. Ego-ul este bariera, invelisul dur care nu lasa nimic sa intre inauntru. Pe masura ce individul se identifica cu ego-ul, pe atat se indeparteaza de propria esenta. Asa apare nevoia de a face scenarii. O lume imaginara in care totul e periculos si agresiv. Individul ajunge sa traiasca in fapt o viata paralela si isi pierde sensul real al existentei lui.
Poate ca drum fara directie exista, dar viata fara sens, nu. Asta duce direct la depresie. Pierderea apetitului de a se bucura de viata, de lucruri simple, frica acuta de semeni, de a cunoaste, de a se dezvolta, pierderea sensului si a scopului proprii vieti nasc din pacate modificari plastice la nivelul creierului si chiar al genelor, arata niste studii recente. Adica sindromul despresiv risca sa fie transmisibil. Iar urmasii nu au nici cea mai mica vina ca parintii lor au refuzat sa traiasca o viata cu sens, o viata pozitiva si asumata. 


Nu cautati parteneri sau apropiati care sa va mangaie comod pe crestet si sa va ajute sa uitati problemele. Ignorarea lor sau amanarea rezolvarii lor inrautatesc situatia. Cautati prieteni. Unui prieten ii pasa.  Iti vrea binele si vrea sa traiesti pozitiv, sa fii fericit. Vor aparea oameni cu misiuni, oportunitatile de schimbare sunt mereu acolo. Din teama si comoditate, le refuzam sau dam vina pe ei pentru toate nereusitele. Ajungem sa ne luptam cu cei care ne vor binele pentru ca e mult mai mare atasamentul de zona negativa. Cel putin, ea e sigura. iar rezistenta la schimbare e mare. Ego-ul va insela intotdeauna perceptia, aveti asadar grija cu el. Ego-ul si iubirea sunt antagonice, nu pot co-exista. Putem admite ca nu exista bine absolut sau rau absolut, exista liber arbitru, exista optiune, exista urmari, exista cale, invatare si evolutie.


Constientizarea, acceptarea si intelegerea partilor negative inspre vindecarea lor, iertarea, impacarea cu trecutul, o evaluare corecta a propriilor posibilitati, dialogul cu sine, contemplarea, plimbarea, observarea detasata, autocontrolul emotional, gestionarea pattern-urilor, starea de prezenta, gandirea constructiva, practicarea de sporturi si arte – cu toate au un rol benefic in vindecare si in castigarea capacitatii de a vedea partea pozitiva a existentei, drumul spre evolutie spirituala

vineri, 16 martie 2018

Panasonic Lumix DC-GX9, specificatii si imagini de la lansare

La inceputul lunii februarie am avut onoarea sa fiu invitat sa asist la Palma de Mallorca la congresul anual Panasonic. Pe langa noile lansari de produse, brandul aniverseaza anul acesta 100 de ani de existenta, ocazie care a conferit evenimentului o binemeritata stralucire, filtrata prin spiritul pur japonez.


Locul ales pentru desfasurare mi-a dat ocazia sa explorez o noua zona, iar locul intalnirii, Palatul Congreselor, este o cladire cu o arhitectura extraordinara, care mi-a inspirat cadre sub lumina atat de diferita a fiecarei zile.



S-au lansat produse din multe arii de interes, de la electrocasnice ingenioase, trecand prin noile serii de televizoare ultraperformante. Evident, am fost interesat de noile aparate foto.



Panasonic a lansat cu aceasta ocazie noile modele Lumix GX9 si TZ200. Cu vechiul GX8 m-am imprietenit acum 2 ani, dupa ce am realizat materialul de prezentare si seminarul lansarii oficiale in Romania. Am lucrat intensiv atunci, am extras din el cam tot ce putea da, cu un maxim de solicitare. Despre TZ200 probabil voi expune pareri mai tarziu, sunt prieten cu seria TZ inca de la modelul TZ3, de prin 2009. Sunt posesorul unui Lumix GX80, acompaniat de o serie de obiective “pe gustul meu”, de la utra wide la zoom, pentru a-mi acoperi orice solicitare in plan vizual. GX80 aduce un echilibru extraordinar intre performanta si pret, acest criteriu fiind principalul pentru care l-am si ales pentru activitatile zilnice.
De ce vorbesc despre GX80? Pentru ca GX9 aduce o performanta crescuta, din inima lui recent lansatului flagship Lumix G9, integrata in corpul mignon al lui GX80. Adica exact visul meu :) performanta maxima intr-un corp usor de utilizat. Ideal pentru street, chiar arhitectura, cu obiective adecvate.



Panasonic GX9, specificatii tehnice:

·         Aparat foto mirrorless cu senzor Micro 4/3
·         Rezolutie efectiva 20.3Mpix, rez. 5184 x 3888, fara filtru “Low pass”
·         Stabilizare integrata in senzor, pe 5 axe, tehnologie DUAL I.S. 2
·         Focalizare cu detectia contrastului si a fazei, tehnologie Panasonic DFD
·         49 puncte de focus
·         Obturator mecanic: 60s – 1/4000s, electronic 1/16.000s
·         6 cadre/s in mod rafala
·         Filmare la rezolutie maxima 4K (3840×2160 30p)
·         Functii 4K Photo si Post Focus
·         Vizor electronic OLED cu inclinare, 2.76k Mpix
·         Ecran tactil orientabil, 3 inci, 1.24 Mpix
·         Wi-Fi si Bluetooth
·         Autonomie acumulator: aprox. 260 imagini (CIPA)
·         Moduri creative noi L Monochrome si Grainy
·         Greutate: 407g
·         Dimensiuni: 124×72×47mm
·         noi accesorii – grip, model DMW-HGR2, discret si foarte eficient
                        - ocular pentru vizor, DMW-EC5, pentru confortul vizarii

Dar sa detaliez cateva aspecte cheie:

Senzorul Digital Live MOS de 20,3 MPix produce in acest moment cea mai inalta rezolutie disponibila pe piata pentru senzorii micro 4/3. Nu este prevăzut cu filtru low-pass, pentru a putea înregistra cu acuratete detalii fine, cu gradații optime și cu un interval dinamic extins. Tehnologia Colour Control echilibreaza cromatica generala, saturația și luminozitatea, pentru a capta nuanțe corecte, de la zonele mai putin expuse din umbra, si  până la zonele cu uminozitate crescuta. Producatorul acorda o atenție deosebită în redarea culorii pielii umane și a cerului. Veteranul procesor de imagine Venus Engine asigură realizarea de imagini de înaltă precizie, cu aspect natural. Atunci când se fotografiază în condiții de lumină puțină, procedura de reducere a zgomotului din imagine este aplicată în mod repetat, pentru a identifica și diminua zgomotul, dar păstrând detaliile.
Pentru a reduce și mai mult tremuratul camerei la declanșare, obturatorul este acționat de un electromagnet în loc de un arc, ceea ce reduce cu aproximativ 90% impulsul produs de prima perdea, comparativ cu modelul GX8. De asemenea, zgomotul produs de obturator este mult diminuat. A fost implementat un mod silentios (Silent), în care obturatorul trece in modul electronic, sunt dezactivate sunetele emise de cameră (autofocalizare și alte operații), iar lampa de asistență AF și bliț sunt oprite, pentru a putea fotografia și în cele mai delicate împrejurări.
  

Pentru un control mai facil, o rotiță pentru controlul expunerii a fost adăugată pe corpul camerei, in zona superioara, pentru setarea rapidă și comodă a parametrilor de expunere. De asemenea, a fost adăugat un selector al modului de focalizare: autofocalizare continuă, autofocalizare unică sau focalizare manuală, pentru a nu mai derula prin meniurile camerei.
Pentru a permite videografului o mai mare creativitate, au fost adăugate două noi funcții de bracketing: pe planul de focalizare și pe diafragmă. Funcția de bracketing de focalizare realizează până la 999 cadre cu diferite planuri de punere la punct. Funcția de bracketing a diafragmei realizează mai multe cadre și cu valori diferite ale diafragmei. Ulterior fotograful alege cea mai potrivită imagine ca plan de focalizare sau ca profunzime de câmp.

Pentru o mai bună stabilizare a imaginii, Lumix GX9 încorporează atât stabilizarea senzorului pe 5 axe de mișcare, cât și pe cea optică, din obiectiv (pe două axe de mișcare). Prin combinarea celor două tehnologii (Dual I.S) se câștiga până la 4 trepte de expunere.
Stabilizarea imaginii este activă și când se filmează secvențe video, inclusiv la rezoluție 4K. Panasonic oferă numeroase obiective compatibile cu tehnologia Dual I.S. Obiectivele nestabilizate optic pot fi folosite in continuare in tandem cu stabilizarea din corpul camerei.


Prezent deja la mai multe generatii deja mature de sisteme Lumix, sistemul de autofocalizare cu detecția contrastului pe senzor utilizează tehnologia Depth From Defocus  (DFD, tehnologie care este aplicabilă doar la folosirea obiectivelor Panasonic), excelând atât în viteză cât și în acuratețe. Astfel, sistemul analizează gradul de defocalizare pe două cadre luate subiectului cu mișcarea fină a planului de focalizare,  ținând cont de tipul de obiectiv montat pe cameră. Camera poate analiza până la 240 cadre/sec și poate realiza autofocalizarea corectă în circa 0,07 sec (conform CIPA), fotografie în rafală (AF Single) la 9 cadre/sec și cu autofocalizare continuă la o rafală de 6 cadre/sec, pentru subiectele aflate în mișcare rapidă.
Sunt disponibile numeroase moduri de realizare a clarului AF, printre care: Face/ Eye Detection AF (autofocalizare pe față umană sau/și pe ochi) și Pinpoint AF (focalizare de mare precizie), pentru a se adapta la cât mai multe condiții de fotografiere. Sistemul avansat de autofocalizare în lumină puțină permite ajustarea planului de focalizare rapid și precis, chiar și fără ajutorul lămpii de asistență a autofocalizării, datorită sensibilității înalte a punctelor de autofocalizare de -4 EV. De asemenea, este prezent modul Starlight AF, care permite autofocalizarea când se fotografiază stele, noaptea, prin analiza contrastului la nivelul unor zone mai mici de autofocalizare.
Fata de sistemele GX mai vechi, am observat inca de la prima utilizare faptul ca sistemul autofocus e mai sprintar si mai sigur, cele 49 de puncte de clar asigurand o mai mare precizie.  


Pentru a realiza o încadrare cât mai corectă, vizorul electronic al modelului Lumix GX9 (Live View Finder) poate fi rabatat în sus cu până la 80 de grade; oferind o vedere clara a subiectelor situate sub planul ochilor fotografului. Vizorul dispune de un senzor de proximitate care angajează autofocalizarea de îndată ce aparatul a fost dus la ochi, înainte ca fotograful să apese pe jumătate declanșatorul; astfel fotograful are camera oricând gata de lucru. Cu o rezoluție de 2.76 Mpix puncte, o acoperire de aproximativ 100% din câmp și un aspect de 16:9, noul vizor electronic asigură un grosisment de 1,39x (0,7x echivalent 135).

Cu un debit ridicat de citire a senzorului și cu o capacitate sporită de prelucrare a imaginilor de către procesul Venus Engine, Lumix GX9 poate înregistra secvențe video cursive la rezoluție 4 K (3.840 x 2.160 pixeli) la 30 / 25 fps  sau 24 în MP4. Totodată, pot fi realizate fotografii 4K Photo la o frecvență a cadrelor de 30 fps și salvate ca imagini cu echivalent 8 MPx. Alegerea celui mai bun cadru din sutele de fotografii pe care le înregistrează camera în acest mod a fost ușurată de modul Auto Marking, prin care se plasează automat un semn când scena se schimbă sau în cadru pătrunde un subiect. Utilizatorul poate parcurge rapid secvențele înregistrate și o poate selecta pe cea mai potrivită dintre ele.

A fost adăugată posibilitatea de a realiza compoziții de fotografii secvențiale (stromotion) prin combinarea unui set de imagini cu fundal fix și subiect în diferite etape de mișcare. Se obțin astfel imagini spectaculoase, direct în cameră, fără a mai fi nevoie de prelucrări ulterioare anevoioase.

Tehnologia Post Focus permite selectarea imaginii cu cea mai convenabilă focalizare, chiar și după ce fotografiile au fost înregistrate. Această tehnologie este utilizata îndeosebi când se fotografiază macro, iar precizia planului de focalizare este esențială.

Prin tehnologia Focus Stacking se combină mai multe cadre pentru a realiza nivelul de defocalizare în zona dorită, sau, din contră, pentru a obține imagini clare pe întregul câmp de profunzime (panfocus). Tehnologia panfocus este foarte apreciată de pasionații de fotografie macro.
  

Stabilind noi standarde în clasa camerelor Panasonic mirrorless, Lumix GX9 este partenerul perfect pentru a realiza fotografii memorabile în mod creativ. Un pas logic si necesar inainte. Definind noua viziune Panasonic, dupa lansarea performantului G9, Lumix GX9 aduce o revitalizare necesara a seriei, aducand la zi elementele cheie care i-au consacrat urmasii, inglobate intr-un un body mai mic, mai usor de utilizat, mai ergonomic. Modul de utilizare si interfata foarte bine gandita ies in intampinarea nevoilor fotografului entuziast,  dornic sa creeze spontan si creativ imagini cu cea mai inalta calitate.

Dupa lansare am participat la o tura de test, unde ni s-a facut un instructaj si apoi am vizitat diferite obiective din orasul Palma. Voi reveni cu mai multe imagini si o parere mai bine aprofundata dupa un test ulterior, mai extins.    












marți, 20 februarie 2018

Interviu in revista Igloo nr.182 : Fotografia de arhitectura

         
       Pentru numarul #182, revista Igloo a invitat  11 fotografi de arhitectura din Romania sa raspunda la cateva intrebari, menite sa clarifice abordarea specifica fiecaruia in raport cu domeniul de lucru. Redau aici integral raspunsurile mele la intrebarile redactiei, in editia tiparita fiind publicata doar o parte a acestora.


Igloo:        Ce înseamnă fotografia de arhitectură pentru DVS ?

V.E.        Nu am stiut initial care este adevarul fotografiei de arhitectura. Am privit inca de mic imagini, intalnirea cu arhitectura s-a petrecut prin mijlocul fotografiei de specialitate. Intalnind cladirile, apoi, peste ani, vizitandu-le la pas, cu o privire curioasa, mi-am dat seama ca realitatea aduce mult mai multe informatii decat simpla imagine tiparita. Si atunci am realizat ca se pierde ceva pe drum, intre imagine si realitate.
Apoi mi-am spus ca meritul pentru un rezultat vizual cu impact este doar al arhitectuui care a gandit obiectul. Un fotograf va putea cel mult sa descopere unghiuri, compozitii pe care obiectul le face posibile, dar care exista deja, prin prisma unui “prealabil” conceput deja.
Acum, dupa ceva timp, studiu si practica, mi-am dat seama care este adevarul relatiei arhitect-obiect-fotograf. Louis Kahn spune foarte sensibil ca arhitectura “se opreste” acolo unde se opreste si gandirea arhitecturala. Altceva o continua, imposibil de proiectat, si anume viata celor care folosesc cladirea – pe care aceasta o face posibila, emotiile lor. Fotograful este aici privilegiat. El poate beneficia atat de specularea a ceea ce arhitectul a gandit, cat si de implicarea emotionala, prin continuitate, ca observator, ca utilizator, ca trecator atent si sensibil prin peisaj. Fotograful vine din zona de emotie a trairii obiectului, intalnind la mijloc descifrarea ratiunii autorului arhitect. Poate imbina asadar echilibrat doua dimensiuni complementare.


In studiul meu doctoral am analizat relatia dintre gandirea in arhitectura si analiza in planul imaginii de arhitectura. Atat arhitectura, cat si fotografia, impartasesc un acelasi secret esential: imabina in mod armonios doua dimensiuni – cea rationala si cea poetica. Utilitatea si frumusetea. Realismul si pictorialismul. Una sau cealalta nu sunt suficiente, cum subliniaza si Robert Franck. Doar impreuna, complementar si echilibrat, definesc realitatea. Sau ceea ce pare a fi real.
De aceea, fotograful este privilegiat. Desigur, acela care are har. Fotografia de arhitectura ar trebui sa miste ceva in privitor, dincolo de a arata in mod poetic o plastica spatiala existenta. Trebuie sa stie sa se asculte, sa inteleaga rolul si magia luminii si umbrei, a texturilor, a spatialitatii, a punctului de statie decisiv. Sa se emotioneze acolo unde altcineva doar ar trece fara sa observe nimic si sa stie sa transpuna emotia in imagine. In cele din urma, o fotografie ar trebui sa starneasca o curiozitate, sa indemne privitorul sa isi doreasca sa aiba o experienta personala : “wow, ce cladire! Vreau sa fiu acolo, sa o vad, sa o simt!” 


Cred cu tarie in prezentarea vietii pe care cladirea/obiectul o face posibila, prin existenta lor. “Asteptati sa treaca oamenii!” este expresia cu care m-am format ca arhitect. Acum, ca fotograf de arhitectura, o refuz complet. Arhitectura exista prin prisma perceptiei, a prezentei oamenilor. Altfel ar fi un cadru lipsit de sens. Oamenii aduc poezia trairii, emotia ca ingredient deciziv! Oamenii fac ca spatiul sa devina loc, prin oameni exista memorie si vibratie.
In cele din urma, considerand spatiul, plastica sa, arhitectura ca facilitator al unor activitati si evenimente, lumina, trairea, vorbim despre o “arhitectura a emotiei”. Atunci, spatialitatea se dizolva si ramane doar memoria. Fotografia capata valoare prin prisma permanentei memoriei.

Igloo:  Pe ce se bazează o lucrare / un fotoreportaj de arhitectură? numiți avantaje, piedici și probleme cu care vă confruntați.

V.E.   Totul incepe cu observarea. O cladire, un spatiu, un loc – sunt parteneri de discutie. Persoane. Interlocutori. Prieteni. De un om te apropii cu grija, sa nu il sperii, sa nu il deranjezi. Unui prieten ii cunosti si ii respecti tabieturile. Ii cauti aspectele fotogenice, il flatezi. II esti sincer, chiar daca poate durea. Prima impresie este decisiva, urmeaza apoi studiul. Intelegerea luminii, a atmosferei. “portretul” de arhitectura va fi o serie structurata care va contine aspecte vizuale care tin de ratiunea si de poetica spatiului. Vii si revii pana nu mai stii ce sa faci.


      Avantajul e ca esti detasat, pana ajungi sa cunosti, vezi detalii care pot scapa altcuiva. Avantajul e ca poti intalni cladirea atunci cand arata cel mai bine.  Faptul ca nu poti ajunge sa asimilezi cat mai multe emotii, intr-un timp relativ scurt, poate fi o piedica. O cladire se transforma secunda cu secunda, desi pare ca nimic nu se schimba. Si chiar daca pare asa, e ine sa revii din timp in timp, sa vezi mai bine ce s-a schimbat in tine, ca om, ca observator.
Obstacolele sunt minore – obiecte, masini, cabluri, refuzuri sau lipsa inspiratiei. Nimic care sa tina insa istoria sau mersul soarelui in loc.

Igloo:    Cât de mult din ceea ce imaginați că veți suprinde cu obiectivul și aparatul de fotografiat se transferă în realitate?

V.E.     Cand imaginea aduce mai mult decat impresia, fotografia este una reusita. Cand realitatea depaseste imaginatia, e un miracol. Cand cineva spune “wow, nu m-am gandit sa privesc asa”, e o reusita. Cand auzi “unde e cladirea asta? Vreau si eu sa o vad” stii ca ti-ai indeplinit misiunea. Cand arhitectul iti spune “ai privit asa cum nu mi-am imaginat ca se poate” esti zambitor si multumit. In cele din urma, arhitectura se comunica prin imagine, obiectele sunt dependente de locul lor de implantare, nu pot pleca de acolo. Imaginea insa poate ajunge oriunde cu usurinta, mai ales astazi.



Igloo:     Cum vă raportați la lumina naturală / cea artificială ?

V.E.      Ador lumina naturala. Este magica. Comparand cu lumina artificiala, aceasta din urma intotdeauna pierde lupta in plan vizual, in fotografie. Pentru ca nu are forta si nici vibratie. Desigur, ambele tipuri de iluminare sunt esentiale. Lumina naturala, pe timp de zi, evidentiaza volumele, texturile. Lumina artificiala, pe timp de noapte, scoate la iveala alte personalitati ale cladirii, poate flata chiar, ascunzand anumite detalii in intuneric si mizand pe ceea ce este esential. Lumina naturala este insa cea mai sincera.



Igloo:   Ce înseamnă albul într-o fotografie?  Ce înseamnă albul într-un spațiu arhitectural?

V.E.     Aceasta este o intrebare tehnica si complet neasteptata, pentru ca face apel la un secret al fotografului. In stabilirea expunerii, protejarea zonelor de alb este esentiala. Detaliile din zonele cu intensitate crescuta a tonurilor deschise pot fi iremediabil pierdute  daca albul este “ars”, supraexpus. Asa ca se recomanda expunerea ponderata, care sa aibe grija de “alburi” Din zonele inchise, chiar cu pretul granulatiei sau zgomotului crescut, se pot revela detalii. Contrastul poate fi mediu echilibrat. Albul conteaza si in editare, tocmai in stabilirea constrastului prezentarii. Se stie ca privirea este atrasa in primul rand de tonurile deschise ale unei imagini, abia apoi ochiul cerceteaza si alte zone. O reglare judicioasa a intensitatii zonelor deschise este decisiva atat pentru pastrarea detaliilor, cat si in acuratetea redarii imaginii, indiferent de mediul ei de prezentare (pe un ecran sau tiparita). Albul este plutire, usuratate, zbor, inaltare.


Igloo:  Cine vă inspiră? cum?

V.E.    Cine sau ce. Ma inspira lumina, de acolo pleaca totul. Atmosfera. Apoi ascult muzica pe care cladirea, obiectul, locul, le fac posibile. Apoi privesc oamenii. Ma incarc cu stare si abia dupa ce ma incarc cu emotie, cercetez sa vad daca am nevoie sa o comunic, sa o transform in imagine. Caut pana aflu, ma plimb si cercetez pana simt. Abia apoi apare declansarea, ca si mijloc de confirmare a unor stari. Prin fotografiere are loc o fixare palpabila a unor trairi invizibile, mijlocite, facilitate de obiectul de arhitectura, prin intermediul experientei pe care o face posibila.