marți, 22 mai 2018

Castigatorii concursului de fotografie Asus #myZENpet

      Concursul de fotografii realizate cu telefoanele ASUS ZenFone, ajuns la cea de-a cincea ediție, si-a desemnat castigatorii.  Tema a fost  una specială, dedicata iubitorilor de animale de companie. Fie că vorbim despre pisici, câini, hamsteri, păsări sau alte necuvântătoare, toate fac parte din viața noastră, iar dragostea pentru ele trebuie transmisă mai departe prin fotografii reușite. Tema a cautat cadre foto desprinse din viața de zi cu zi, sugestive, amuzante, cu tenta artistica


       Alaturi de mine, din juriu au mai facut parte Radu Dumitru, Calin Stan si Bogdan PetreLa concurs au participat 317 persoane, care au transmis 704 fotografii. Au fost evaluate doar cele realizate pe tema #MyZenPet cu telefoane ASUS ZenFone, în galeria finală regăsindu-se nu mai puțin de 29 de modele.


             Clasamentul concursului de fotografie cu ZenFone #MyZenPet:
  1. Budău Marina
  2. Mihai Stanciu
  3. Ciprian Florin Serea
  4. Georgiana Miruna Maria Sturz
  5. Ioana Măran
  6. Aron Daniel Ciucu
  7. Francisc Szekely
  8. Iuliana Pricopi
  9. Florin-Alin Mates
  10. Alexandru Pop
       Top 3 - preferatele mele au fost:
1.
 2.
 3.



joi, 17 mai 2018

Live for the story with Canon Romania - the adventure

Probabil 35 de ani i-au trebuit visului meu de a merge in locomotiva, pentru a capata forma, in realitate. Nu zic, poate ca daca “ma montam” sa il realizez, la cat de determinat sunt cand simt ca ceva trebuie sa se intample, fapta ar fi avut loc demult. Asa cum, undeva in 2004, intr-o noapte de iarna, in timp ce faceam poze in gara din Predeal,  eram invitat sa ma urc in locomotiva unui tren de marfa si sa merg pana la Brasov. Dar fara un aparat de fotografiat (tocmai mi se terminasera bateriile) cu care sa pot fixa memoria acelui moment. A ramas undeva in mine, desigur. Dar ceva era incomplet. Visurile profunde au un destin aparte. Nu sunt niciodata grabite, ele asteapta o indeplinire fireasca, atunci cand vine momentul de la sine. Si mereu a venit, in cele din urma.


Recent, zana Canon s-a materializat intr-un mail in care ma anunta ca imi pot indeplini visul, insotit de un castigator al unui al doilea loc in locomotiva si echipati cu aparate Canon cu bateria incarcata si gata de lucru, pentru a pastra amintirile in culori vii.
Mareata zi de 16 mai 2018 a sosit si, alaturi de Larisa Stanca si de echipa Canon, sub atenta organizare a lui Cristian Pitulice, antena zanei bune de la RegioTrans, ne-am prezentat pentru imbarcarea in locomotiva. 



     Am lucrat cu dslr-uri Canon, eu avand ocazia sa testez noul EOS 200D, acompaniat de vechiul meu prieten Canon AF-S 9-18 f/3.5-4.5, dar si de 18-135 f/3.5-5.6. Canon EOS 200D este un dslr entry level, extrem de versatil si care realizeaza imagini de o calitate ireprosabila. Perfect pentru imagini tipărite mari, albume foto, galerii online şi excelent pentru transmiterea unor poveşti prin fotografii. EOS 200D este cel mai uşor DSLR din lume. Este dotat desigur cu conexiune wireless prin care imaginile pot fi trimise la rezolutia maxima direct in telefon, pentru a fi postate pe retele de socializare, cu impact memorabil.

          Povestea Larisei este urmatoarea:


         "Ma leagă o poveste lunga de călătoriile cu trenul, dar o sa încerc sa o scurtez. M-am născut la 7 luni, pot spune ca a fost o urmare a unei călătorii cu trenul, mama mea lucrând la CFR, în acea zi nu a mai avut răbdarea de a aștepta să oprească trenul în gara și a sărit pe peron. Au urmat multe alte călătorii cu trenul, primele la bunici, apoi la facultate (încă păstrez un teanc de bilete din acea perioada), și mai apoi la job. Tresar de fiecare data când aud un tren, ma bucur de fiecare călătorie, dar m-ar bucura enorm sa știu cum se simte totul din locomotivă și sa documentez totul. Bunicul meu e fost mecanic de locomotivă, dar din păcate nu am reușit să-i fiu 'copilot' niciodată. Ar fi hrana pentru suflet să-ți pot fi alături în aceasta călătorie."





  Instalati in locomotiva, nu va imaginati ca fost asa, un drum de vacanta. Cu emotie, am absorbit absolut toate informatiile posibile de la conductori. Si mi-am dat seama acum in ce consta dificila si solicitanta munca de conductor de locomotiva. Meseria pe care visam pe vremuri sa o fac atunci cand voi fi mare. In primul rand, utilajul, “masina”, e o instalatie extrem de complexa.



Nenumarate sisteme de siguranta au grija ca cel care e la “mansa” urmeaza cu precizie aproape militara anumiti pasi. De la controlul vitezei de deplasare, la sincronizarea cu nenumarati senzori de pe traseu, la confirmarea trecerii pe la semafoare sau alte dispozitive de semnalizare, conductorul trebuie sa fie atent, prezent si distributiv in permanenta. Voltaje, amperaje, viteza, semnalizare, comunicare prin statie, confirmari, urmarirea foii de parcurs cu timingurile statiilor, cunoasterea perfecta a rutei si momentelor cheie, a pantelor si zonelor periculoase, infruntarea elementelor naturii, a impasurilor tehnice si provocarilor imprevizibile, evitarea incidentelor, atentia permanenta, stapanirea de sine – totul se intampla concomitent. In acest timp, pasagerii stau comod si isi imagineaza ca trenul merge singur. Totul este precis, nimic nu e lasat la voia intamplarii. Partea buna e peisajul superb pe care il ai in fata, fara obstacole, drumul se deschide dinamic, ritmul traverselor se deruleaza ca o muzica vizuala. Conductorul simte trenul, ii simte freamatul, forta, comunica cu el. 
E o relatie stransa, simbiotica.
  


Si mai e semnalul acustic, “tignalul”, codurile lui, la plecarea de pe loc, la trecerea la nivel, la salutul copiilor care fac trenului cu mana de pe margine. Asa cum faceam si eu si cum inca mai fac si acum, cand am ocazia. Si e esential sa le raspunzi. Atunci cand locomotiva iti raspunde la salut, zambesti larg si iti creste increderea in sine. O stiu dintotdeauna.
Asa ca in mareata zi de 16 mai, am stat in fata, langa conductori, am ascultat totul, am fost atent la totul, m-am incarcat cu toata informatia posibila, am admirat peisajul, am facut poze si m-am ocupat personal de semnalul acustic. Da, stiu, am exagerat putin, nu am fost deloc silentiosi in aceasta zi. Trenul de pasageri de pe ruta Bucuresti – Brasov a fost mai vesel ca de obicei, mai vocal. A semnalizat voios fiecare intrare si iesire din gara cu tonuri diferite. Copilul din mine a salutat fiecare grup de copii de pe margine. 


Si peste toate astea, a mai fost un moment magic. Cand eram mic, imi doream sa pot privi prin geamul vagonului si ma cocotam pe orice si stateam lipit cu nasul de geam. Si stiu ca eram cuminte si lumea ma lauda pentru asta, mamei mele, care era langa mine. Imi aduc aminte ca astazi cum se facea intuneric bezna cand intram in tunel, spre Brasov, si cum asteptam linistit si curios, fara teama,  sa revina lumina naturala. Astazi am fost prin acelasi tunel, dar l-am privit venind si sfarsindu-se din cabina din fata. Si parca bucla de 35 de ani s-a inchis si am regasit copilul din mine, in aceeasi cautare a luminii, in acelasi tunel, privind insa diferit, asa cum visam inca de atunci. Si poate ca nici timpul nu este ce pare a fi, si poate ca un copil se uita chiar acum pe geam, intr-un vagon din urma, visand sa conduca un tren, vreodata, si sa priveasca drumul din fata, cum am facut eu acum.




       Ii dedic mamei mele plimbarea de astazi si implinirea visului de a merge in locomotiva. Ea era cea care avea rabdare sa stea cu mine vara si iarna si oricand in gari, unde adoram sa petrec mult timp, uitandu-ma la trenuri, adulmecand aerul cu aroma de gudron, urmarind cum se schimba macazele si facand cu mana trenurilor care treceau si care raspundeau salutului si zambetului meu larg si fericit. Imi imaginam cum intr-o zi voi fi in locomotiva, si voi calatori cu minunatele trenuri in atatea directii posibile.



         Le multumesc celor din echipa Canon pentru darul implinirii visului!  




         Aceasta poveste, care sper sa va inspire sa credeti in visuri si in implinirea lor, este un indemn la "Live for the story!", asa cum spune motto-ul campaniei. Povestile sunt peste tot in jurul nostru. Realizand activitati noi, ne cream propriile tesaturi emotionale, inspirand la randul nostru pe ceilalti. Din cand in cand, iesiti din rutina cotidiana si incercati lucruri noi, in cautarea povestilor care ne sunt predestinate si care abia asteapta sa capete forma in realitate :).
        

miercuri, 25 aprilie 2018

Concurs de fotografie Asus #myZENpet

Concursul de fotografii realizate cu telefoanele ASUS ZenFone a ajuns la cea de-a cincea ediție. De această dată, tema este una specială, bucurându-i pe toți iubitorii de animale de companie. Fie că vorbim despre pisici, câini, hamsteri, păsări sau alte necuvântătoare, toate fac parte din viața noastră, iar dragostea pentru ele trebuie transmisă mai departe prin fotografii reușite. Suntem curioși să descoperim cadre foto desprinse din viața de zi cu zi, sugestive, amuzante și de ce nu, artistice.
Așadar, #MyZenPet este noua provocare foto, fotografiile acceptate în concurs fiind cele realizate cu orice model ZenFone în perioada 1 ianuarie – 8 mai 2018.
Link concurshttps://www.techinstyle.ro/concurs-de-fotografie-asus-zenfone/
Fiecare participant, utilizator de ZenFone, poate înscrie în concurs maximum trei fotografii. Acestea trebuie să surprindă animale de companie (singure sau împreună cu stâpânii lor, portrete sau cadre dinamice etc). Alaturi de mine, din juriul care va alege cele mai bune 10 cadre mai fac parte Radu Dumitru, Călin Stan și Bogdan Petre. Fiecare jurat își va publica pe blog propriul Top 10.
Adițional jurizării, organizatorul va selecta periodic câte două fotografii (din cele primite până la data curentă) pentru fiecare din cele 20 de sondaje desfășurate pe pagina de Facebook ASUS România. Premierea în cadrul unui sondaj foto nu influențează jurizarea finală.
Perioada de înscrieri: 2 aprilie – 8 mai 2018 ora 23:59. Câștigătorii vor fi anunțați pe 15 mai 2018.

Important!

Fișierele imaginilor nu trebuie modificate, pentru a se păstra intacte informațiile legate de telefonul ZenFone folosit la fotografiere. Nu vor fi admise în concurs imagini capturate cu alte dispozitive în afara celor din gama ZenFone. Fiecare câștigător trebuie să poată proba paternitatea fotografiei și a telefonului. Totodată, este important ca adresa de email folosită la înregistrare să fie una activă și verificată periodic, pentru a putea răspunde mesajelor organizatorilor în momentul validării câștigătorilor.

vineri, 20 aprilie 2018

Live for the story with Canon Romania

       Cu siguranta exista o zana buna care te asculta atunci cand iti propui sincer sa faci ceva bun cu tine. Atunci cand iti doresti sa faci ceva din inima, pentru prima data. Numai ce vorbeam recent despre pasiunea mea cea mai veche, nascuta de cand eram foarte mic, si anume trenurile, cand zana Canon s-a pogorat intr-un mail in care ma anunta ca am ocazia sa imi indeplinesc visul de a merge cu locomotiva. Nu de alta, dar visez asta dintotdeauna :). Gand care ma insoteste permanent si in viata de zi cu cu zi, de undeva din culisele emotiilor mele.


Cand trec pe langa o gara, pe langa un tren, cand astept la bariera, cand stau pe vreun peron sau ma uit pe geamul vagonului la peisajul care se perinda in exterior, pupilele imi sunt dilatate, narile freamata, atentia mi se ascute si ma transform subit. Ma salut cu mecanicii, ei imi dau un tignal inapoi. Imi place sa ma uit la macaze si sa aproximez cand se schimba, ador aroma de gudron a traverselor, ador sa stau in ultimul vagon si sa vad cum curge peisajul. Ador, asta e totul. 


Poate am asta in ADN, strabunicul meu, pe care nu l-am cunoscut, a fost pe vremuri mecanic pe o locomotiva cu aburi. Cine mai stie ce mi-a transmis prin generatii? Cand eram mic stateam in gara la Predeal si urmaream miscarile vagoanelor, locomotivele insotitoare care se decuplau de acolo, spre Azuga. Verile la tara stateam in gara si stiam mersul trenurilor pe de rost. 1005, personalul de Pitesti, la orele 17 fix, in gara din Matasaru.



Cea mai recenta poveste s-a intamplat cand tocmai incepusem sa fotografiez, acum vreo 15 ani. Era iarna si iesisem cu un mic compact sa fac poze in gara din Predeal, intr-o noapte. Ningea, era frumos. Am stat de vorba cu impiegatul de miscare, astepta un tren de marfa. Eu pozam. Mi-a spus ca vrea sa isi cumpere un aparat. I-am spus ca visez sa fiu mecanic de locomotiva. S-a crucit, mi-a spus ca nu e nimic frumos, ca e foarte greu. I-am spus ca e visul meu. Intre timp langa noi s-a oprit marfarul asteptat, el a semnat niste hartii si s-a pregatit sa ii dea unda verde. Nu inainte de a ma intreba daca nu vreau sa urc, sa merg cu baietii pana la Brasov (asa i-a alintat pe mecanic si pe ajutorul lui). Era un vis, nu imi venea sa cred. Nu stiam cum ma intorc inapoi, iesisem de la cazare doar sa fac niste poze, nu o calatorie in necunoscut. M-am urcat fara multe intrebari. Pluteam, inima batea cu putere. Cand sa deschid aparatul sa fac poze (ma si vedeam pozand fara oprire), bateriile s-au terminat de la frig si aparatul a murit fara sa stie ce simt eu. Mie mi se prabusea ceva in mine, dar mi-am zis ca nu e nimic intamplator, ca trebuie sa simt totul prin mine, fara aparat. Ceea ce am si facut. A fost magic, de neuitat, aceasta aventura spontana. Dar fara nicio poza. Doar amintiri intense.


Asa ca acum, zana Canon a procesat nesperat chemarile mele interioare si imi da ocazia sa merg cu locomotiva, intr-o noua aventura, de data aceasta insotit de un aparat Canon cu baterie incarcata, dar si de inca o persoana pentru care acest drum, aceasta ocazie, inseamna indeplinirea unui vis, ocazia de a avea o noua experienta. E suficient sa imi spuneti in comentarii la postarile dedicate de pe retelele de socializare de ce va doriti sa aveti aceasta experienta pentru prima data si cel mai convingator gand va da ocazia autorului sa ma insoteasca intr-un drum magic cu trenul, in locomotiva, pe un traseu exceptional, intr-o zi frumoasa. Sa facem poze impreuna si sa ne documentam experienta, nascand amintiri frumoase. Fiecare ne putem crea propriile povesti!
Astept raspunsurile voastre la postarile de pe Instagram si FB dedicate acestei actiuni!  



Ce ziceti, nu-i asa ca zana Canon e minunata?    


Update!
Multumesc tuturor celor care au au pus in cuvinte minunate povestea lor legata de trenuri si care si-au manifestat dorinta de a fi parte din proiectul pus la cale de Canon! 

Povestea care m-a impresionat cel mai mult a fost a Larisei Stanca din Brasov:

"Ma leagă o poveste lunga de călătoriile cu trenul, dar o sa încerc sa o scurtez. M-am născut la 7 luni, pot spune ca a fost o urmare a unei călătorii cu trenul, mama mea lucrând la CFR, în acea zi nu a mai avut răbdarea de a aștepta să oprească trenul în gara și a sărit pe peron. Au urmat multe alte călătorii cu trenul, primele la bunici, apoi la facultate (încă păstrez un teanc de bilete din acea perioada), și mai apoi la job. Tresar de fiecare data când aud un tren, ma bucur de fiecare călătorie, dar m-ar bucura enorm sa știu cum se simte totul din locomotivă și sa documentez totul. Bunicul meu e fost mecanic de locomotivă, dar din păcate nu am reușit să-i fiu 'copilot' niciodată. Ar fi hrana pentru suflet să-ți pot fi alături în aceasta călătorie."

Pe 16 mai, insotiti de aparatura Canon, vom crea o noua poveste emotionanta in imagini, de la bordul unei locomotive! Revin cu noutati!
    

joi, 29 martie 2018

Despre conflict si vindecare in relatia de cuplu

Stau de vorba cu oameni foarte diferiti, din diverse medii, de diverse varste. Observ mai multe paradoxuri. Unii foarte misto, pe care ii cunosc bine, sunt singuri (solitari) - unii pentru ca asa au ales, altii fara o placere anume, dar si fara vreo solutie. Cei mai multi oameni observati sunt intr-un cuplu. Doar ca vad cupluri ciudate. Ii simt. Unii sunt acolo ca sa fie si atat, fara o comunicare reala, mai degraba de dragul imaginii publice. A avea in dotare un "prieten" e reconfortant in fata celorlalti, inseamna ca esti un individ viabil. Si mai e teama de singuratate, normala. Pe fondul unei relatii cu sine defectuoase, cele mai multe relatii sunt, deloc paradoxal, toxice. Limite si viziuni personale aduse impreuna sunt cu atat mai greu de gestionat. 
        Cum e mai bine, in acest caz? Solitar nu e bine, nu suntem facuti sa fin singuri. Impreuna - e o loterie. Se declanseaza atatea mecanisme aparent ciudate, incat devine o cale sigura pentru noi probleme. Experienta fiecaruia arata asta. Si totusi exista oameni care pur si simplu au sansa sa fie cu cine trebuie, unde trebuie. Cinste lor! Poate ca o "scoala de relatii" ar fi bine de inventat, asa cum la scoala de soferi invatam sa conducem safe pana la destinatie.


Care sunt conditiile unei apropieri pozitive? Cum ne apropiem? Ce ne atrage la celalalt, de ce ne atrage, ce pattern-uri din copilarie si din relatia cu parintii si dintre parinti recunoastem si reproducem instinctiv? Suntem pregatiti pentru deschidere si intampinarea celuilalt? E necesara vreo schimbare? Ce putem schimba in bine si cum? Cum devenim constienti si cum transformam provocarile in ocazii exceptionale de invatare? Intrebari care indeamna la reflectie, fiecare isi poate afla un raspuns propriu. De cele mai multe ori raman doar dileme existentiale.

        Un lucru este dovedit prin experienta: relatia de cuplu este poate cel mai intens mediu de activare a unor mecanisme de transformare interioara. Solitari, experientele se decanteaza prin introspectie si dialog interior intr-un timp firesc. Alaturi de cineva, provocarile se declanseaza din secunda doi, chiar daca le resimtim efectul abia dupa ce fluturii se mai odihnesc. Viata inseamna evolutie, evolutia presupune transformare. Cu cat le ajutam sa aiba loc, le facilitam procesele, prin constientizare, transformarile ne ajuta sa crestem frumos si sa ne maturizam armonios. Cu mai putine urme si sechele. Impotrivirea aduce cu sine o lupta, lupta aduce un consum inutil si rani. Ignorarea doar adanceste ranile deja prezente, am scris nu demult un articol pe aceasta tema.

Cu putina vointa, curaj, rabdare, inteligenta si sansa aflam ca o apropiere nu inseamna doar fluturii indragostirii erotice, aducatori de trairi intense. Sigur, starea e seducatoare, e normal sa o preferam. Si totusi, legat de ceea ce ne dorim, exista un alt paradox: ne imaginam,  gandim cu o mie de detalii precise forma si fondul partenerului posibil.  Unii cauta copilareste asemanari cu personaje sau actori  dintr-un film, sau conform unei imagini prestabilite, sau pentru ca cineva zambeste frumos si are dinti stralucitori. Sau are alte dotari care fastacesc audienta. Sau pentru ca seamana subtil cu unul dintre parintii nostri. 


Cu siguranta, toate astea pot ajuta, pot aduce o interfata prietenoasa, doar ca esenta e in alta parte. In ceea ce numim afinitati si “potrivire”, subconstientul stie mereu ceea ce ne trebuie in fapt pentru a declansa mecanismele necesare evolutiei emotionale si spirituale, care vin de fapt prin cele mai mari provocari. Subconstientul stie mai bine decat noi ce nevoi reale avem. Oamenii de care avem nevoie e posibil sa fie demult in preajma, dar sa nu ii vedem, sa nu le intelegem misiunea si rostul, fiind prea ocupati cu caii verzi pe pereti. Alegem adesea calea cea mai usoara, e un reflex cat se poate de natural. Dar nu mereu util sau adecvat. Priviti mai bine imprejur, omul potrivit poate ca e deja acolo. Sigur, ideal e sa si fim pregatiti sa vedem toate acestea. Mintea de pe urma salveaza intelesuri, nu si situatii deja trecute, petrecute.

A avea o relatie nu presupune doar o convietuire in care fiecare crede ca isi poate tine zona intunecata ferita, inaccesibila celuilalt. Restul fiind rutina dulceaga. Nu, toxicitatea emotionala si ranile netratate si nevindecate se simt extrem de puternic si au afecte negative, oricat de bine ar fi tinute ele ca un secret. Am mai afirmat asta, intr-un articol precedent. Efecte pentru cine are senzori sa le simta, desigur.  


Intr-o relatie, fiecare avem o misiune, fata de noi insine si fata de celalalt. O intersectare superficiala, de complezenta si atat, are mai degraba efecte negative. Cu totii ne dorim intensitate, implinire si longevitate a relatiei. In etapa de indragostire romantica, suntem cei mai siguri din lume de visul devenit realitate. E senzatia acelui seducator "pentru totdeauna", rostit atat de usor, cu inconstienta chiar, in cautarea certitudinilor. Pentru ca apoi totul sa isi piarda din contur si sa devina ciudat de nefamiliar. Chiar obositor. Tocmai de aici, magia adevarata a maturizarii emotionale e pe cale sa inceapa, sau sa se naruie. Prin vindecare si ajutor reciproc, sau printr-o lupta dintre cei doi parteneri, deveniti acum adversari, cel putin unul, celuilalt.
Citesc o carte extrem de buna (pentru ca imi spune in mare masura si organizat fix ceea am aflat singur pana acum, empiric), "Revolutia Iubirii" - de Gaspar György, si care sintetizeaza o idee majora: a fi impreuna cu cineva conduce necesar fie la o lupta de putere, fie la o vindecare necesara. Depinde de atitudinea adoptata si de maturitatea emotionala. Legat de asta, acum mi se pare ireala amintirea foarte vie a unei replici pe care acum aproape 18 ani i-am spus-o partenerei mele de atunci. Dupa o cearta obositoare, s-a lasat linistea, si am rostit obosit: “…dar nu trebuia sa fie vorba despre o lupta…”. In general, oricat de pasnic as fi fost, aceasta tema a luptei m-a urmarit ani de zile, pana i-am inteles sursa si esenta. Care poarta un singur nume, despre care am mai scris : Ego. Asociat temerii de transformare,  de comunicare, de asimilare - la care suntem supusi intr-o relatie imatura. 


Ego-ul se lupta mereu, el are grija sa consume toata energia in directii gresite. Extrem de apetisante ca traire, ca intensitate, dar gresite. Am observat asta indeaproape, ani de zile, in trecut, si am tras invataturi necesare. Am spus deja intr-o scriere recenta: neincrederea in sine, teama, gelozia, nevoia excesiva de control, impulsivitatea, atasamentul fuzional, lipsa de control emotional, viziunea negativa, anxietatile netratatetoate duc la o scadere dramatica calitatii vietii, la o raportare negativa la lume si la cei dimprejur, la un comportament negativ. La frica, furie si suferinta. Ego-ul se hraneste cu ele si le aprovizioneaza cu noi energii negative, creind o bucla vicioasa, pentru ca scurtcircuiteaza in fapt raportarea la realitate - prin scenarii, si la propriul set de valori cu care fiecare este inzestrat.  

O relationare “asa cum ne dorim”, cu efecte vindecatoare,  depinde de o infinitate de factori care tin de fiecare in parte - de istoria copilariei fiecaruia, de bagajul emotional, de gradul de dezvoltare a inteligentei emotionale, de temperament, de personalitate, de gradul de profunzime, de viziune asupra vietii, de scop si intentii, frici sau zone inca ne-explorate, acel "no man's land" emotional. Este cert faptul ca fiecare apropiere ofera ocazia aflarii unor lucruri noi despre sine (autocunoastere) si despre mersul lumii, in general, daca avem curajul de a-i da intalnirii celuilalt aceasta sansa . Printr-o mecanica extrem de personala si unica. Cu cat “miscarile telurice” interioare sunt mai intense, cu atat semnul oportunitatii de a vindeca ceva din adanc este acolo, devine prezent. De aceea a fi impreuna cu cineva, alaturi de cineva, in preajma cuiva, e de fapt magic, daca stim sa vedem asta si sa declansam mecanismele constructive. 

        Actiunea aceasta necesita energie, consum, efort, rabdare, incredere, speranta, sustinere. Intr-un cuvant, Iubire, atunci cand ea este inteleasa prin rolul ei vindecator. Prin acceptare, ascultare, curiozitate, sprijin. Este etapa de maturizare, atunci cand este sustinuta de ambii parteneri, aflati unul in rol de partener de drum pentru celalalt. Adica e nevoie de doi, in aceeasi directie. Asadar, e nevoie de constientizare, empatie, prezenta si suport.

Cu siguranta, toate aceste cautari si consumari pot fi evitate cu brio si se pot pastra aparentele comoditatii pana apare oboseala, pana se pierde ratiunea cuplului si sunt cautate alte victime, prin nevoia de control si validare. Lipsa de maturitate, normala intr-o etapa - caci nimeni nu s-a nascut intelept, ar trebui sa trezeasca nevoia de maturizare, nu de complacere sau de abandon. Aflarea unei probleme ar trebui sa declanseze nevoia rezolvarii ei. Prin forte proprii. Fiecare poate trai cum vrea, desigur. Imi e teama insa ca timpul pierdut astfel isi arata intr-o zi coltii. Si de aceea e bine sa il pretuim, sa ni-l pastram ca aliat. Macar pentru a trage concluzii, din cand in cand, si a identifica pattern-uri.


Tema asocierii intr-un cuplu avand ca tinta superioara o insotire reciproca pe drumul unei evolutii emotionale si spirituale este doar o viziune a ceea ce poate insemna o relatie functionala, cu sens, intre doi oameni care aleg sa fie impreuna, sa depuna impreuna un efort, intr-o lume in care toate valorile devin volatile si se pierde ratiunea de a fi bine, buni cu noi si buni cu ceilalti, in cautarea unor repere. Dincolo de asteptari, vise si trairi intense. Cu siguranta, fiecare dintre noi are o amprenta personala si poate largi unghiul de cuprindere a celor expuse mai sus. O relatie “potrivita”, orice durata ar avea, aduce provocari, dar si alinare. Aduce crestere si profunzime, intelepciune si bucurie de a fi, iar orice transformare esentiala cere sacrificii si momente de “neliniste”, cu rol declansator. Daca devenim constienti de natura procesului, putem afla mai usor daca ne aflam pe calea cea buna, in raport cu partenerul. 

        Un lucru poate ramane cert: o relatie nu este despre o lupta cu celalalt, ci despre lupta cu sine, cu propriile piedici si temeri, necunoasteri si neincrederi, in procesul de evolutie.  


Uitasem ceva. Esential. Bun, si totusi, cum ne apropiem? :) 





luni, 19 martie 2018

Despre disfunctiile emotionale majore, pe scurt

Studiez constient de vreo 5 ani ceea ce voi scrie mai jos, experienta personala e piatra de temelie, lecturile si discutiile cu specialisti au venit sa intareasca intelegerea mecanismelor. Imi dedic timpul recent patrunderii tainelor unor ecuatii emotionale. Citesc, vorbesc cu oameni, vad mult, observ, notez. Traiesc si invat.


Sa va spun cum sta treaba cu disfunctiile emotionale. In primul rand, nu se pot ignora sau camufla. Nu facem decat sa avem iluzia vindecarii de la sine, in fapt se  accentueaza efectele negative asupra vietii de zi cu zi si a relatiilor cu ceilalti. Cam ca atunci cand crezi ca poti ignora o durere de dinti acuta. Macar ea doare palpabil si cere tratare imediata. E diferita durerea sufleteasca? Desigur, nu. Doar ca ne imaginam ca daca nu se vede direct, se poate ascunde. Nu, energia negativa creata de suferinta emotionala se simte foarte clar in afara. Se vede in ochi, pe chip, in gesturi. Afecteaza calitatea vietii.


Sursa disfunctiilor pleaca in general din relatia cu parintii, care niciodata nu poate fi, in cel mai fericit caz, perfecta. Pentru ca orice actiune are si un revers. Prea multa grija, dauneaza, naste atasament excesiv si asta devine o piedica in dezvoltare. Prea multa nepasare sau detasare, au efecte negative, de asemenea, in plan emotional. Apare nevoia de validare, care se poate croniciza. Nevoia de atentie. Si pe care le alimenteaza din plin retelele de socializare, astazi, de exemplu.

      Tot acum vorbim despre aparitia a ceea ce numim pattern-uri emotionale, comportamentale. Ele se formeaza initial, la varsta mica, prin mimetism. Apoi sunt adoptate in general inconstient, prin reactie la mediul extern, la solicitari, la presiuni. Prin experienta directa, acestea determina perceptia si reactiile individului in fata lumii inconjuratoare. Influenteaza luarea deciziilor. Sunt ca un fel de "chei" prin care este "citita" lumea. Pattern-uri pot fi adaugate pe durata intregii existente. Important e sa fie identificte si sa se preintampine utilizarea si repetarea lor in mod negativ, toxic. Adica sa nu conduca la greseli repetate. Pattern-urile au tendinta sa fie repetate pana cand determina reactii de ajustare sau corectare, in cel mai bun caz.  

          In general parintii au asteptari. Vor ca fetele sa fi fost baieti, sau invers. Vor ca tu sa devii ceea ce nu au fost ei vreodata, vor performanta. Asta aduce presiune si senzatia ca nu esti suficient de bun niciodata. Lipsa incurajarilor naste de asemenea nevoia de validare si zdruncina increderea in sine. Laudele excesive alimenteaza ego-ul si apare o indepartare a perceptiei fata de capacitatea reala a persoanei de a face ceva anume. 
Lipsa de incredere in sine naste monstri, la interior. Senzatia ca nu esti suficient de bun aduce cu sine respectul de sine scazut. Te invinovatesti, crezi ca nu meriti iubire. Asa ca nu stii nici sa oferi iubire. Ai mereu asteptari din afara, de evolutia destinului tau devine mereu altcineva responsabil. Asa apar atasamentul toxic si teama de singuratate. Care merg mana in mana cu teama de abandon.
Lipsa de incredere in sine naste gelozia. Impreuna cu invidia, sunt un dead-end. Nu exista leac pentru ele, din pacate. Identificati in voi si in jurul vostru aceste mecanisme si incercati sa le izolati spre constientizarea lor si a unei posibile tratari. 


Ego-ul vine in general extrem de apetisant si de seducator, dand impresia unei tarii interioare. Nici vorba, se va substitui esentei umane bune. Se va hrani cu ganduri si cu frici si va cere non stop de mancare. Acel lup nesatios. Ego-ul este bariera, invelisul dur care nu lasa nimic sa intre inauntru. Pe masura ce individul se identifica cu ego-ul, pe atat se indeparteaza de propria esenta. Asa apare nevoia de a face scenarii. O lume imaginara in care totul e periculos si agresiv. Individul ajunge sa traiasca in fapt o viata paralela si isi pierde sensul real al existentei lui.
Poate ca drum fara directie exista, dar viata fara sens, nu. Asta duce direct la depresie. Pierderea apetitului de a se bucura de viata, de lucruri simple, frica acuta de semeni, de a cunoaste, de a se dezvolta, pierderea sensului si a scopului proprii vieti nasc din pacate modificari plastice la nivelul creierului si chiar al genelor, arata niste studii recente. Adica sindromul despresiv risca sa fie transmisibil. Iar urmasii nu au nici cea mai mica vina ca parintii lor au refuzat sa traiasca o viata cu sens, o viata pozitiva si asumata. 


Nu cautati parteneri sau apropiati care sa va mangaie comod pe crestet si sa va ajute sa uitati problemele. Ignorarea lor sau amanarea rezolvarii lor inrautatesc situatia. Cautati prieteni. Unui prieten ii pasa.  Iti vrea binele si vrea sa traiesti pozitiv, sa fii fericit. Vor aparea oameni cu misiuni, oportunitatile de schimbare sunt mereu acolo. Din teama si comoditate, le refuzam sau dam vina pe ei pentru toate nereusitele. Ajungem sa ne luptam cu cei care ne vor binele pentru ca e mult mai mare atasamentul de zona negativa. Cel putin, ea e sigura. iar rezistenta la schimbare e mare. Ego-ul va insela intotdeauna perceptia, aveti asadar grija cu el. Ego-ul si iubirea sunt antagonice, nu pot co-exista. Putem admite ca nu exista bine absolut sau rau absolut, exista liber arbitru, exista optiune, exista urmari, exista cale, invatare si evolutie.


Constientizarea, acceptarea si intelegerea partilor negative inspre vindecarea lor, iertarea, impacarea cu trecutul, o evaluare corecta a propriilor posibilitati, dialogul cu sine, contemplarea, plimbarea, observarea detasata, autocontrolul emotional, gestionarea pattern-urilor, starea de prezenta, gandirea constructiva, practicarea de sporturi si arte – cu toate au un rol benefic in vindecare si in castigarea capacitatii de a vedea partea pozitiva a existentei, drumul spre evolutie spirituala