luni, 9 iulie 2018

In vizita la Leica Park, Wetzlar, la invitatia Huawei

La invitatia Huawei, am efectuat la sfarsitul lunii mai o vizita la sediul Leica din Wetzlar, Germania. Pentru orice pasionat de fotografie, o vizita la Leica Park este un vis, aici producandu-se celebrele aparate de fotografiat si obiective care definesc standardele industriei fotografice. In 1913, Oskar Barnack lansa prototipul primului aparat de fotografiat Leica in format 35mm, asa cum il cunoastem astazi. In timp, modelele care au urmat au fost unul dupa celalalt revolutionare si au fost folosite de fotografi care au marcat istoria, atat pe cea a fotografiei, cat si a societatii. Influenta marcii a sporit astfel si valoarea i-a fost atestata permanent, pe parcursul a peste un secol de evolutie tehnologica, imbinata cu traditia calitatii.       

 Deja de trei generatii, incepand cu modelul Huawei P9, echipand astazi modelul P20Pro cu care lucrez, cei de la Leica si-au asociat efortul cercetarii noilor tehnologii cu brandul Huawei, in cautarea performantei maxime. In cadrul acestei vizite urma sa ni se prezinte esenta acestei colaborari si aspecte tehnice ale constructiei si functionarii lui P20Pro. Mai mult, in cadul unor workshopuri de fotografie, urma sa testam pe viu aspectele cheie ale modelului Huawei P20Pro, alaturi de fotografi atestati Leica. I-am cunoscut astfel pe Tomasz Lazar si Alex Lambrechts, fotografi de renume international, cu multiple colaborari cu publicatii celebre si activitate premiata.  De partea tehnica s-au ocupat  Marius Eschweiler - Global Director Business Development Leica,  Florian Weiler - PhD Head of Optical Design Leica si Peter Gauden - Global Senior Product Marketing Manager Huawei.
Recunosc, am stat cu emotie pe intreg drumul, pana am ajuns la Leica Park, in Wetzlar, langa Frankfurt. Stiam ca urma o experienta minunata, intalnirea cu tehnologia Leica, vizita muzeului si poate chiar si a unei linii de productie a lentilelor.



Am ajuns la apus, lumina albastruie de dupa apus desena suprafete colorate pe texturile perfecte ale parcului industrial. Am ajuns intr-un loc extras parca dintr-un film dintr-un viitor distopic. Ansamblul de cladiri a fost completat recent cu un hotel, un sediu pentru activitati cinematografice si alte cladiri tehnice care completeaza parcul tehnologic unde se mai afla un muzeu, magazinul oficial si linii de productie si asamblare a celebrelor lentile si obiective. Arhitectura este unitara, suprafetele sunt lise, volumele trimit prin design la forma lentilelor, amenajarea spatiului public este tehnic si estetic perfecta, armonioasa. Arhitectura germana nu exceleaza prin creativitate, cat prin calitatea detaliilor, imbinari la milimetru si functionalitate precisa. O ploaie de vara nu lasa balti, nu exista praf sau asperitati. Chiar inainte  sa imi iau camera in primire, am vizitat rapid ansamblul si mi-am facut o idee despre ce avea sa se intample aici, in ziua urmatoare.  Cafeneaua Leitz se afla in centru si este un obiect de arhitectura asa cum vedem mai des in reviste decat in realitate, suprafete de sticla care reflecta la infinit si o structura abia vizibila, dar robusta face ca totul sa para ca pluteste in spatiu. Simturile mele de arhitect au fost placut impresionate :)



Intrat in hotel, cheia cu numele meu avea desenate patternuri cu motive de tehnica foto, intreg ansamblul a fost gandit ca o galerie de fotografie la scara mare. Gasesti fotografii celebre la tot pasul, in divese formate, nume de fotografi, trimiteri la tehnica utilizata. Caracterele utilizate, de la receptie, si pana in camera, poarta celebra amprenta minimalista folosita in gravura de pe obiectivele Leica. Totul functioneaza perfect, pana si usile care se deschid si se inchid fara zgomot sau luminile ambientale au ceva din tehnica germana fara cusur. Inauntru sau in afara sa, intreg ansamblul te pregateste parca sa intelegi mai bine ce inseamna principiile Leica, regasite la alta scara pana in ultimul detaliu al aparatelor sau obiectivelor sale.


Dupa un scurt brief, prima zi de seminarii si workshopuri a debutat cu prezentarea lui Peter Gauden, care explica substanta colaborarii dintre Huawei si Leica. Ne-a confirmat faptul ca cele doua branduri sunt in cautarea excelentei si s-au aliat pentru a crea noi produse la cele mai inalte standarde ale inovatiei, tehnicii si asteptarilor din partea clientilor. Ne-a ajutat sa intelegem fiecare meniu al telefonului, al camerei foto si sa facem setari pentru a obtine rezultate optime. Am aflat ca cele doua branduri lucreaza impreuna in mod direct pentru a obtine produse noi, nu folosesc patente cedate sau o simpla supervizare teoretica. Produsele dezvoltate in comun se afla in centrul cooperarii, ca un rezultat nou. Aflam si ca tehnologia obtinerii lentilelor este una care a trebuit inventata de la zero, aspecte de care s-a ocupat mai tarziu Florian Weiler. Cel mai mult s-a pus accentul pe intelegerea aportului si functionarii inteligentei artificiale si modului in care aceasta ajuta utilizatorul, in mod direct. Cu aplicatie in modulul foto, AI-ul intelege ceea ce este fotografiat si vine cu solutii spontane pentru a se obtine rezultate optime.



Dupa introducere a intrat in scena fotograful Tomasz Lazar, care ne-a prezentat principiile dupa care se ghideaza in dezvoltarea proiectelor sale fotografice si ne-a invitat sa descoperim sau sa aprofundam prin practica modurile principale ale camerei foto. Am iesit in complex si, in grupuri, am realizat cateva sesiuni foto pornind de la modurile “Aperture” – in care accentul se pune pe detasarea subiectului fata de fundal,  diferentele aduse de modul “Portret”, care intelege in mod “live” forma fetei si propune imbunatatiri in redarea acesteia. Modul general “Photo” este capabil sa recunoasca tipul subiectului – peisaj, mancare, animale, etc si sa ajusteze setarile in concordanta. Ne-am jucat cu cateva prajituri care purtau brandul Leica, apetisant. 



Desigur, in modul “Pro” fotograful capata control total al setarilor, de la rezolutie, tip de clar, balans de alb, mod de masurare a luminii, sensibilitate iso, timp de expunere. A fost o incantare sa il vedem la lucru si in acelasi timp ne-am cunoscut si intre noi, cei din echipele invitate, impartasind impresii. Am explorat vizual parcul Leica, a fost o placere sa transformam fiecare zona in subiect fotografic.




In pauza am vizitat magazinul Leica, pe de o parte o bijuterie in sine, pe de alta parte, lectie de tehnica fotografica. Am aflat acolo toate modelele de aparate digitale dezvoltate in ultimii ani, odata cu introducerea modelului M8, modele full frame, mirrorless sau compacte de inalta performanta. Intreaga gama de obiective este prezenta intr-o vitrina dedicata. Am petrecut mult timp petru a avea o imagine de ansamblu asupra produselor Leica, avandu-le pe toate la indemana, si am facut chiar si un hands-on (e emotionat sa tii in mana aparate de mii de euro).  



Seara am inceput un nou workshop de fotografie, sustinut de Alex Lambrechts, cu alura sa interbelica. Cu un aparat pe film clasic, cu finisaj army, ne-a purtat prin centrul orasului Wetzlar si am exersat expuneri lungi sau panninguri. Modul “Night” se bazeaza pe implicarea AI in randarea finala a unei imagini obtinute din suprapunerea secventiala a unor mai multor cadre, trase din mana, timp de mai multe secunde. Pot confirma ca rezultatul e mai placut pentru ochi decat o expunere lunga clasica, dintr-un singur cadru. Am descoperit si locul din oras – marcat cu o placuta memoriala, in care Oskar Barnack a testat pentru prima data prototipul aparatului creat de el. Ne-am plimbat si am descoperit Wetzlar la ora albastra, un orasel linistit, in care timpul parca a stat.  




A doua zi, intalnirea grupului s-a facut la cafeneaua Leitz, din centrul ansamblului, o noua ocazie pentru a exersa fotografia de arhitectura. Marius Eschweiler si Florian Weiler au continuat prezentarea tehnologiei pe care colaborarea Leica si Huawei o pun in comun pentru obtinerea modelului P20Pro. Prezentarea a fost urmata de vizita galeriei foto oficiale si a muzeului Leica, inainte de mult asteptata vizita a unei linii de productie a celebrelor lentile.




Ansamblul este proiectat, in plan, ca o alaturare de role de film, formele curbe conducand vizitatorul in interior. Reflexii, tavane care difuzeaza lumina naturala, suprafete mari de sticla, pereti albi imaculati, vitrine cu un design futurist, totul imprima excelenta. Vizitam cu emotie galeria “36 x 100”, alcatuita din 36 de fotografii care au marcat ultimul secol. Istorie a fotografiei, dar si carte deschisa de istorie, tehnica Leica a fost prezenta in momente cheie si a facut posibila pastrarea unor momente decisive si cunoasterea lor.


Muzeul cu aparate istorice are si o sectiune dedicata cópiilor Leica realizate in toata lumea. In volume verticale de un negru antracit, in mici acvarii transparente, pot fi vazute modelele Leica care au marcat istoria. In centru, o copie a prototipului creat de Oskar Barnack.







A urmat vizita mult asteptata, pe linia de productie. Nu am avut voie sa pozam, ni s-a explicat de ce un obiectiv costa mii de euro, productia fiecarei lentile necesitand cateva zile pentru productie si costand cateva sute de euro. M-am simtit ca la “how it’s made”, privind pe viu specialistii cum lucreaza. Leica a pus cateva imagini oficiale la dispozitie, pentru prezentare.  



A mai urmat o sesiune foto pe acoperisul cladirii principale si apoi un debriefing in care jurnalistii au adresat intrebari intregii echipe tehnice si de fotografi.




Desi realizate compact, vizita si dialogul cu specialistii, precum si workshopurile de fotografie ne-au facut pe toti sa intelegem nivelul de excelenta a tehnologiei implicata in realizarea modelului Huawei P20Pro, rolul inteligentei artificiale in utilizarea cotidiana. Toate informatiile si experienta ne-au ajutat sa constientizam calitatea tehnologiei pe care acesta o inglobeaza si sa evidentiem modul in care poate fi ea pusa in lumina prin utilizare adecvata,  pentru rezultate exceptionale.
         Le multumesc celor de la Huawei pentru ca au facut posibila aceasta experienta minunata!

marți, 22 mai 2018

Castigatorii concursului de fotografie Asus #myZENpet

      Concursul de fotografii realizate cu telefoanele ASUS ZenFone, ajuns la cea de-a cincea ediție, si-a desemnat castigatorii.  Tema a fost  una specială, dedicata iubitorilor de animale de companie. Fie că vorbim despre pisici, câini, hamsteri, păsări sau alte necuvântătoare, toate fac parte din viața noastră, iar dragostea pentru ele trebuie transmisă mai departe prin fotografii reușite. Tema a cautat cadre foto desprinse din viața de zi cu zi, sugestive, amuzante, cu tenta artistica


       Alaturi de mine, din juriu au mai facut parte Radu Dumitru, Calin Stan si Bogdan PetreLa concurs au participat 317 persoane, care au transmis 704 fotografii. Au fost evaluate doar cele realizate pe tema #MyZenPet cu telefoane ASUS ZenFone, în galeria finală regăsindu-se nu mai puțin de 29 de modele.


             Clasamentul concursului de fotografie cu ZenFone #MyZenPet:
  1. Budău Marina
  2. Mihai Stanciu
  3. Ciprian Florin Serea
  4. Georgiana Miruna Maria Sturz
  5. Ioana Măran
  6. Aron Daniel Ciucu
  7. Francisc Szekely
  8. Iuliana Pricopi
  9. Florin-Alin Mates
  10. Alexandru Pop
       Top 3 - preferatele mele au fost:
1.
 2.
 3.



joi, 17 mai 2018

Live for the story with Canon Romania - the adventure

Probabil 35 de ani i-au trebuit visului meu de a merge in locomotiva, pentru a capata forma, in realitate. Nu zic, poate ca daca “ma montam” sa il realizez, la cat de determinat sunt cand simt ca ceva trebuie sa se intample, fapta ar fi avut loc demult. Asa cum, undeva in 2004, intr-o noapte de iarna, in timp ce faceam poze in gara din Predeal,  eram invitat sa ma urc in locomotiva unui tren de marfa si sa merg pana la Brasov. Dar fara un aparat de fotografiat (tocmai mi se terminasera bateriile) cu care sa pot fixa memoria acelui moment. A ramas undeva in mine, desigur. Dar ceva era incomplet. Visurile profunde au un destin aparte. Nu sunt niciodata grabite, ele asteapta o indeplinire fireasca, atunci cand vine momentul de la sine. Si mereu a venit, in cele din urma.


Recent, zana Canon s-a materializat intr-un mail in care ma anunta ca imi pot indeplini visul, insotit de un castigator al unui al doilea loc in locomotiva si echipati cu aparate Canon cu bateria incarcata si gata de lucru, pentru a pastra amintirile in culori vii.
Mareata zi de 16 mai 2018 a sosit si, alaturi de Larisa Stanca si de echipa Canon, sub atenta organizare a lui Cristian Pitulice, antena zanei bune de la RegioTrans, ne-am prezentat pentru imbarcarea in locomotiva. 



     Am lucrat cu dslr-uri Canon, eu avand ocazia sa testez noul EOS 200D, acompaniat de vechiul meu prieten Canon AF-S 9-18 f/3.5-4.5, dar si de 18-135 f/3.5-5.6. Canon EOS 200D este un dslr entry level, extrem de versatil si care realizeaza imagini de o calitate ireprosabila. Perfect pentru imagini tipărite mari, albume foto, galerii online şi excelent pentru transmiterea unor poveşti prin fotografii. EOS 200D este cel mai uşor DSLR din lume. Este dotat desigur cu conexiune wireless prin care imaginile pot fi trimise la rezolutia maxima direct in telefon, pentru a fi postate pe retele de socializare, cu impact memorabil.

          Povestea Larisei este urmatoarea:


         "Ma leagă o poveste lunga de călătoriile cu trenul, dar o sa încerc sa o scurtez. M-am născut la 7 luni, pot spune ca a fost o urmare a unei călătorii cu trenul, mama mea lucrând la CFR, în acea zi nu a mai avut răbdarea de a aștepta să oprească trenul în gara și a sărit pe peron. Au urmat multe alte călătorii cu trenul, primele la bunici, apoi la facultate (încă păstrez un teanc de bilete din acea perioada), și mai apoi la job. Tresar de fiecare data când aud un tren, ma bucur de fiecare călătorie, dar m-ar bucura enorm sa știu cum se simte totul din locomotivă și sa documentez totul. Bunicul meu e fost mecanic de locomotivă, dar din păcate nu am reușit să-i fiu 'copilot' niciodată. Ar fi hrana pentru suflet să-ți pot fi alături în aceasta călătorie."





  Instalati in locomotiva, nu va imaginati ca fost asa, un drum de vacanta. Cu emotie, am absorbit absolut toate informatiile posibile de la conductori. Si mi-am dat seama acum in ce consta dificila si solicitanta munca de conductor de locomotiva. Meseria pe care visam pe vremuri sa o fac atunci cand voi fi mare. In primul rand, utilajul, “masina”, e o instalatie extrem de complexa.



Nenumarate sisteme de siguranta au grija ca cel care e la “mansa” urmeaza cu precizie aproape militara anumiti pasi. De la controlul vitezei de deplasare, la sincronizarea cu nenumarati senzori de pe traseu, la confirmarea trecerii pe la semafoare sau alte dispozitive de semnalizare, conductorul trebuie sa fie atent, prezent si distributiv in permanenta. Voltaje, amperaje, viteza, semnalizare, comunicare prin statie, confirmari, urmarirea foii de parcurs cu timingurile statiilor, cunoasterea perfecta a rutei si momentelor cheie, a pantelor si zonelor periculoase, infruntarea elementelor naturii, a impasurilor tehnice si provocarilor imprevizibile, evitarea incidentelor, atentia permanenta, stapanirea de sine – totul se intampla concomitent. In acest timp, pasagerii stau comod si isi imagineaza ca trenul merge singur. Totul este precis, nimic nu e lasat la voia intamplarii. Partea buna e peisajul superb pe care il ai in fata, fara obstacole, drumul se deschide dinamic, ritmul traverselor se deruleaza ca o muzica vizuala. Conductorul simte trenul, ii simte freamatul, forta, comunica cu el. 
E o relatie stransa, simbiotica.
  


Si mai e semnalul acustic, “tignalul”, codurile lui, la plecarea de pe loc, la trecerea la nivel, la salutul copiilor care fac trenului cu mana de pe margine. Asa cum faceam si eu si cum inca mai fac si acum, cand am ocazia. Si e esential sa le raspunzi. Atunci cand locomotiva iti raspunde la salut, zambesti larg si iti creste increderea in sine. O stiu dintotdeauna.
Asa ca in mareata zi de 16 mai, am stat in fata, langa conductori, am ascultat totul, am fost atent la totul, m-am incarcat cu toata informatia posibila, am admirat peisajul, am facut poze si m-am ocupat personal de semnalul acustic. Da, stiu, am exagerat putin, nu am fost deloc silentiosi in aceasta zi. Trenul de pasageri de pe ruta Bucuresti – Brasov a fost mai vesel ca de obicei, mai vocal. A semnalizat voios fiecare intrare si iesire din gara cu tonuri diferite. Copilul din mine a salutat fiecare grup de copii de pe margine. 


Si peste toate astea, a mai fost un moment magic. Cand eram mic, imi doream sa pot privi prin geamul vagonului si ma cocotam pe orice si stateam lipit cu nasul de geam. Si stiu ca eram cuminte si lumea ma lauda pentru asta, mamei mele, care era langa mine. Imi aduc aminte ca astazi cum se facea intuneric bezna cand intram in tunel, spre Brasov, si cum asteptam linistit si curios, fara teama,  sa revina lumina naturala. Astazi am fost prin acelasi tunel, dar l-am privit venind si sfarsindu-se din cabina din fata. Si parca bucla de 35 de ani s-a inchis si am regasit copilul din mine, in aceeasi cautare a luminii, in acelasi tunel, privind insa diferit, asa cum visam inca de atunci. Si poate ca nici timpul nu este ce pare a fi, si poate ca un copil se uita chiar acum pe geam, intr-un vagon din urma, visand sa conduca un tren, vreodata, si sa priveasca drumul din fata, cum am facut eu acum.




       Ii dedic mamei mele plimbarea de astazi si implinirea visului de a merge in locomotiva. Ea era cea care avea rabdare sa stea cu mine vara si iarna si oricand in gari, unde adoram sa petrec mult timp, uitandu-ma la trenuri, adulmecand aerul cu aroma de gudron, urmarind cum se schimba macazele si facand cu mana trenurilor care treceau si care raspundeau salutului si zambetului meu larg si fericit. Imi imaginam cum intr-o zi voi fi in locomotiva, si voi calatori cu minunatele trenuri in atatea directii posibile.



         Le multumesc celor din echipa Canon pentru darul implinirii visului!  




         Aceasta poveste, care sper sa va inspire sa credeti in visuri si in implinirea lor, este un indemn la "Live for the story!", asa cum spune motto-ul campaniei. Povestile sunt peste tot in jurul nostru. Realizand activitati noi, ne cream propriile tesaturi emotionale, inspirand la randul nostru pe ceilalti. Din cand in cand, iesiti din rutina cotidiana si incercati lucruri noi, in cautarea povestilor care ne sunt predestinate si care abia asteapta sa capete forma in realitate :).