vineri, 25 iulie 2014

A preda fotografia. Cum se poate învăţa fotografia?

Pentru mine - este magic. Ma ajut si ajut sa ramana magic si pentru cei care se apropie pentru a afla. Magia a aparut atunci cand gestul fotografic s-a transformat in intrebare, urmata de cautarea unui raspuns. Si au aparut o multime de raspunsuri. Paradoxal, afirm faptul ca fotografia nu se poate invata de la altcineva decat de la tine insuti, prin tine. Cu toate acestea, am creat un curs de fotografie urbana&street. 
Ca lector, fotograful ar trebui sa fie constient ca nu ii ipoate invata pe altii, dar, cu siguranta, ii poate inspira, ii poate ajuta sa creada in ei, sa creada ca pot. Asa cum, simetric, cei care decid sa afle despre fotografie ar trebui sa fie constienti sa nu ceara sa fie invatati. Exista situatii cadru, dar niciodata doua scene identice sau previzibile pe lumea asta. Fotografia este o cale pur personala. 



Nu ma pot duce la Nichita Stanescu sa-i solicit sa ma invete sa fac poezie, in niciun caz ca el. Il pot citi si ma pot lasa inspirat. Apoi ma pot descoperi pe mine. Aflarea fotografiei este un efort pur personal. Asta nu trebuie sa induca un "autism". Trebuie sa ne dorim sa aflam, sa evoluam. Efortul este al meu ca invatacel si nu transferat celui la care ma duc sa aflu. Si nu, cheia nu sta in manuirea perfecta a setarilor aparatului, ci in buna armonizare a viziunii fotografice cu trairile interioare. Si nu, workshopul pe banda rulanta nu e un mediu de invatare real. Socializarea nu induce invatare, trateaza doar frica de a fi singur cu aparatul. Si nici pe aceea complet. Si atunci e mai bine sa-l lasi deoparte.


De la un curs de fotografie nu ar trebui sa cer sa fiu invatat fotografie, ci sa aflu ceva despre mine. Asa cred ca merita structurata o comunicare menita sa transfere idei intre parteneri de dialog. Nu e nimic mai trist decat invatacelul care asteapta totul de-a gata, decat un curs despre tehnica fotografica si care promite invatarea deplina a fotografiei. Nu e nimic mai trist decat fotograful care nu stie sa-si comunice crezul, stiinta, pasiunea, care tine la secretele lui ca si cand tocmai a inventat roata sau focul. 

De aceea mediul de invatare fotografica in Romania e trist. In masa, se comunica inadecvat, ocolind teme reale de reflectie, facand abstractie de esenta, abordand teme facile, in zece pasi.
Desigur, e laudabil ca exista o “piata” a invatarii de fotografie, in plina formare, in plin proces de segregare a elementelor purtatoare de valori, a conturarii unor metode de predare si de lucru. Exista pasi valorosi care ajuta, fara indoiala, devenirea a ceea ne dorim sa fie fotografia romaneasca.



Predarea fotografiei ramane, in cele din urma, tot un exercitiu de sinceritate in fata celui care vine deschis sa invete si care merita sa fie instruit cum sa o afle.

Cred sincer ca fotografia se invata in fapt singur. Este un gest pe care ti-l acorzi, o placere pe care ti-o satisfaci, o cautare care iti apartine. Poate suna brutal aceste cuvinte. Ele sunt doar sincere si nu este vina nimanui pentru crezul meu. La fel de intens cred ca este extraordinar de util sa te uiti imprejur, sa capeti repere care sa te ajute sa te inscrii in lumea fotografica in care incerci sa existi. Iar pentru asta, intalnirile cu alti fotografi ar trebui sa genereze experiente utile pentru toata lumea. Dezbaterea, aflarea ideilor celorlalti, afirmarea propriilor pareri, meseria "furata" cu stil si sinceritate, impartasirea transparenta a unor cunostinte, intrarea in arena "leilor", toate acestea sunt gesturi care ajuta aflarea fotografiei.
De invatare te poti ocupa asadar singur, pentru inspiratie si aflari complementare, exista intalnirea cu fotografia si lumea ideilor celorlalti.



 Un workshop aduce laolalta toate aceste ipostaze, mizand pe incredere. Pe de o parte, increderea in onestitatea si deschiderea sincera a lectorilor, a celor care izvorasc idei. Nimeni nu inventeaza fotografia sau roata, astazi. Pasiunea naste pasiune si inspiratie. Pentru un lector, daca la capatul povestii exista de partea ascultatorilor zambet si o inspiratie care vibreaza in aer, tinta a fost atinsa.

          Asteptari avem cu totii. Uneori (daca nu cumva mereu) eliberea de asteptari poate curata relatia de comunicare. Vedem impreuna despre ce e vorba, tragem concluzii la sfarsit. Asteptarile insa pot motiva. Motivatia nascuta din pasiune nu are insa nevoie de carje. Castiga orice cursa si orice maraton, singura.
 Cursantii au asteptari. Mergi sa primesti o informatie, mergi sa devii mai intelept, mai destept, mai inalt, mai blond. Ideal cand la capatul cursului, simti un plus inauntru, simti ca te-ai imbogatit cu ceva. Raspunderea nu e in totalitate a lectorului, depinde si de urechi ce aud, cum asculta, ce inteleg, cum sedimenteaza informatia. Plecam de la ideea ca lectorul va livra o informatie premium.


Ce asteptari are un lector  de la cursantii sai ? Sa vina cu mintea libera, cu inima deschisa. Sa asimileze critic informatia, sa fie implicati, pretentiosi, curiosi. Sa puna cat mai multe intrebari. Sa dovedeasca folosirea corecta a timpului petrecut impreuna si a energiei investite. Sa uite faptul ca in fotografie conteaza doar tehnica sau ca subiectul se afla doar in fata aparatului. Sa nu intrebe la capatul unui curs despre emotie cum se seteaza aparatul ca sa capturezi imagini emotionante. Sa uite ce stiu deja si in acelasi timp sa fie critici. Sa creeze o relatie echilibrata si motivanta de comunicare. Sa fie pasionati de fotografie, sa fie sinceri.


In cele din urma, Fotografia nu este un gest obligatoriu. Ea nu trebuie sa fie captiva intr-o incapatanare oarba, in orgolii. Ea trebuie lasata sa se apropie. Cu blandete si cu pasiune. Lasata sa respire. Atunci cand ne inconjoara, fie ca o practicam, fie ca o privim, fie ca o invatam afland, avem o datorie in fata sa. Un exercitiu de sinceritate cu noi insine, cu privitorii. Calea cea mai scurta e cea mai dificila, dar cea degraba aducatoare de lumina. Acea lumina in care nimic nu mai pare trist. Suntem la inceput. Un perpetuu inceput, in calea aflarii unei constiinte fotografice demne si valoroase.

Haideti sa reflectam impreuna cum sa facem sa ne placa sa fim acolo si la capat sa simtim ca ne-a fost tuturor util. Ar trebui sa fie simplu. Cu incredere.


* fragmente din acest articol au fost publicate in revista PHOTOgraphia

miercuri, 9 iulie 2014

"Sous le ciel de Paris" - cu ocazia zilei Franţei, o călătorie fotografică


Parisul, în fotografii eterne. Sărbătorim Ziua Franţei


F64, alături de AIR France, prezintă capitala Franţei în fotografiile lui Vlad Eftenie




           Bucureşti, 9 iulie 2014
           
          Magazinul F64, alături de AIR France, vă invită Luni, 14 iulie, începând cu ora 19:00, în călătoria "Sous le ciel de Paris", prin fotografiile lui Vlad Eftenie.

           Pagina de Facebook a evenimentului este disponibila aici!

         Aventura a început pentru Vlad Eftenie cu sute de kilometri parcurşi la pas, fără muzee, fără timp pentru distracţie, fiind dedicat exclusiv pasiunii sale pentru fotografia de stradă. Curios şi neobosit, a cercetat fiecare metru de oraş, fiecare privire întalnită, fiecare anotimp. A surprins mii de cadre, păstrând esenţialul, un strop cu aromă de Paris, de viaţă, de atemporalitate.

         Imaginile, ce vor fi expuse în cadrul vernisajului, sunt lucrate pe film, surprinse în perioada 2005-2013, în adevărate imersiuni fotografice urbane.

          
           "Loc favorit de fotografiat, Parisul se dezvăluie pas cu pas, an de an, pe măsură ce privirea reuşeşte să devină mai profundă. Planurile oraşului sunt dezasamblate şi recompuse, urmărind dimensiuni spaţiale, temporale şi un plan emoţional care transformă experienţa de la faţa locului, în poveşti vizuale" a declarat Vlad Eftenie.

          Cele 22 de imagini sunt prezentate în premieră într-o expoziţie în România, acestea făcând parte din expoziţii itinerante vizionate pe simeze până în prezent doar la Berlin, Lisabona, Toulouse şi Padova. Pentru publicul român, va fi prima ocazie de a le putea privi de aproape, într-un format grafic ideal, care capătă substanţă. De asemenea, peste 150 de imagini proiectate vor acompania privitorii în călătoria prin Paris.


         "De Ziua Franţei ne bucurăm să aducem pasionaţii aproape de fotografia de stradă. Am observat un interes tot mai crescut pentru atelierele ce abordează tehnica fotografierii în oraş. Îl apreciem pe Vlad ca fiind un reper, prin resursele sale de inspiraţie şi contribuţie. Încurajăm comunitatea să împărtăşească alături de noi experienţele şi realizările dobândite prin exerciţiu continuu şi pasiune" a declarat Marian Alecsiu, fondator F64.

“Pe lângă statutul de hub principal şi nod de legătură pentru toate zborurile europene şi intercontinentale, Parisul şi stilul de viaţă franţuzesc este o sursă continuă de inspiraţie pentru Air France. La bordul aeronavelor Air France pasagerii vor regăsi atenţia pentru detalii, servicii de calitate superioară şi produse gourmet din bucătăria franţuzească. Suntem încântaţi să fim parteneri ai acestei expoziţii care aduce Parisul mai aproape de noi, prin obiectivul lui Vlad Eftenie”, a declarat Nicoleta Vişan, Marketing Director Air France KLM România.

           Sub cerul Parisului are loc viaţa, minuni se întâmplă la fiecare pas. Seria de imagini care alcătuiesc expoziţia “Sous le ciel de Paris” vorbeşte despre un oraş atemporal, apropiat, plin de viaţă, aflat intr-o vibraţie permanentă.

              Despre F64 Studio

           F64 Studio, lider pe piaţa echipamentelor foto-video din România, deţine cel mai mare magazin de profil pe piaţa românească de comerţ electronic: www.F64.ro. Cu o echipă de 130 de angajaţi, F64 Studio înseamnă atât un spaţiu fizic pentru o gamă variată foto-video, cât şi un magazin online, unde clienţii pot găsi pe stoc tot ceea ce au nevoie în materie de foto-video.        
        Pentru a fi la curent cu ultimele noutati legate de fotografie si F64, ne găsiţi pe contul oficial de Facebook: https://www.facebook.com/F64Studio

            F64 susţine pasionaţii de imagini, indiferent de ocupaţia acestora şi crede în ideea de fotografie ca stil de viaţă.

           Despre AIR France

 AIR FRANCE KLM este unul dintre cei mai mari jucători în transportul aerian, la nivel mondial şi lider de piaţă pe zborurile lung-curier cu plecare din Europa. În 2012, AIR FRANCE KLM a transportat peste 77 de milioane de pasageri şi peste 1,4 milioane de tone cargo. Flota companiei este formată din 573 aeronave, iar reţeaua acoperă 243 de destinaţii din 103 ţări prin hub-urile de la Paris-Charles de Gaulle (unul dintre cele mai mari aeroporturi din lume) şi Amsterdam-Schiphol. 
 Air France şi KLM sunt companii membre ale alianţei globale SkyTeam care numără 19 membri şi care oferă pasagerilor din întreaga lume acces la o reţea globală de peste 15.500 de zboruri către peste 1000 de destinaţii din 187 de ţări. Programul de fidelitate al alianţei SkyTeam se numeşte Flying Blue şi este lider în Europa, cu peste 21 de milioane de membri. Companiile membre Flying Blue care au zboruri din România sunt Air France, KLM, Alitalia, Czech Airlines, TAROM şi Aeroflot.   

          Mai multe detalii despre companie sunt disponibile pe site-ul
          http://www.airfrance.ro/  

           Despre Vlad Eftenie

          Vlad Eftenie este Lector Dr. arh. în cadrul departamentului Sinteza de Proiectare al Universităţii de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu” din Bucureşti.
          Este titular al cursului teoretic “Fotografia ca instrument de studiu şi cunoaştere în arhitectură”.
         Este autor al cărţii cu titlul “Fotografia, instrument de cunoaştere şi investigare metodică în planul imaginii urbane”, editura Universitară Ion Mincu, 2012.
          Premiu în cadrul Sony World Photo Awards, la sectiunea Open, categoria Low Light, 2014.
           Premiu în cadrul concursului CBRE Urban Photographer of the Year, 2011.
 Printre oraşele fotografiate de către Vlad se numără: Paris, Londra, Berlin, Tokyo, Chicago, Lisabona, Copenhaga, Helsinki, Viena, Roma, Veneţia, Dubrovnic, Erevan, Baku, Bucureşti.
       Parcurge pe zi cel puţin 20-25 de km pe jos în fiecare oraş vizitat şi în total numără câteva mii de kilometri străbătuţi ca pieton, observator şi fotograf.

         Contact: veftenie@hotmail.com
         Web: www.veftenie.daportfolio.com   /    http://veftenie.blogspot.ro/


          Pentru mai multe detalii:

          Mihaela Ganciu- PR Manager

          mihaela.ganciu@f64.ro