Papion, expozitie, Sony, in general soare si cateva poze.

Sau despre cum am ajuns la Londra cu tramvaiul 41.

        Mai intai a fost concursul de fotografie Sony, la care cu totala inconstienta m-am inscris anul acesta pur si simplu pentru ca aveam acel mood. Cand ai in fata o pagina de internet deschisa larg, o infinitate de variante si iti vine sa alegi una aproape la intamplare. De calcule si de o gandire cu premeditare nu se poate pune problema, juriul vede sute de mii de imagini. 

          Apoi a urmat nebunia cu nominalizarea. Interviuri, reconstituiri si explicatii. Cum am facut, de ce, in ce fel. Macar am pus linia tramvaiului 41 pe harta, asta mi-a placut. Am vazut ce imagini au fost inscrise, m-am uitat cu pofta la ele, o incantare sa vezi ce poze fac oamenii in lumea asta. Cu mai putine apusuri si ceruri, pe la ei (if you know what i mean).

         Apoi a fost telefonul care afisa un numar de Anglia, intr-o vineri. Nu obisnuiesc sa raspund la numere necunoscute, cu atat mai putin unora care vin din Anglia. Dar am zis "cine o fi si ce o vrea?" si am raspuns. Vocea zice "Congratulations, you are the winner of the Low light category". Woow. A inceput alta nebunie, in care chiar mi-am dat seama ca e neverosimil si totusi adevarat. Nu, nu e cea mai buna poza a mea de street&urban, clar. Nici nu am afirmat asta vreodata. Juriul acela a decis ca in contextul  categoriei Low light, in fata celorlalte imagini participante, ea ar trebui sa fie. Noh, foarte bine atunci. Ocazie cu care am zis - ia hai sa merg la Londra la gala de decernare si la vernisaj, sa vad si eu cum se intampla aceste lucruri, la cel mai inalt nivel. 

         Si m-am dus. Nu inainte de a petrece ceva timp pentru pregatirea papionului - ceva ce nu am avut ocazia sa port vreodata. Foarte rar cravata. In rest, mai lejer, pentru ca nu-mi place sa stau teapan in haine ciudate. Dupa ce am dat un google search cu black tie, l-am vazut pe Printul Charles sau pe agentul 007 si mi-am spus "-oh, stai asa ca e complicat, nici vorba de sapca sau esarfa rosie din dotare". 

         Pe langa scopul intalnirii cu Sony, mi-am propus sa revad orasul care, la prima vedere de acum doi ani, nu m-a impresionat in mod special. O comparatie cu Parisul ii era complet defavorabila. Da, Big Ben, London Eye, niste arhitecturi faine, Tamisa, Hyde Parc - sunt valori inestimabile. Dar atmosfera nu era slefuita in vreun fel. Asa ca acum am mers cu speranta de a-l descoperi cu adevarat, de a iesi de sub incidenta comparatiilor. Sa ne lasam sa fim, unul celuilalt. Dap, poetic. Buuun, am pregatit aparatele, garderoba si am pornit la Londra.

          Seara de gala a fost grandioasa. 500 de persoane, 50 de mese rotunde, sala mare de festivitati a hotelului Hilton de pe Park Lane, plina. Cu meniu ales, cu personalitati. O concentrare de stil si eleganta, doar nume mari din agentii de presa, editori, fotografi, reprezentanti zonali, o suma intreaga de categorii si nationalitati stranse la un loc. 

        Am stat la masa cu doua rusoaice simpatice, una dintre ele nominalizata la categoria Youth si cu un ceh nonconformist, fotograf profesionist, nominalizat la Contemporary facts cu un reportaj din Iran. S-a pornit cu tinerii, consistenta serii fiind data de categoriile foto de la profesionisti. S-au trecut in revista categoriile Open, m-am asezat mai bine in scaun. Am vazut poza mea acolo, pe ecran, derulandu-se alaturi de imaginile castigatoare ale celorlate categorii - din care a fost ales castigator un nene Chen Li. Bravo lui, poza cu chinezi traversand in ploaie. Se pare ca fenomenele meteo au fost preferate anul acesta. 

          Pauza de masa - dupa care timp de trei ore am urmarit o demonstratie de abordari tematice, de proiecte si de moduri de a structura, sustine si prezenta teme fotografice ale celor de la categoriile profi. Cate trei nominalizati ai fiecarei categorii si-au prezentat ideea si conceptul intr-un scurt filmulet personalizat. Probabil cel mai valoros capitol al evenimentului pentru ca am avut ocazia sa ma pun la curent cu ultimele trenduri explicate din fotogarafia actuala. Am vazut proiecte valoroase, surprinzatoare prin modul de a pune problema, de a rezolva vizual abordarea subiectului. Infiltrari in cartiere de dealeri, reportaje din inima Braziliei, natura moarta cu peisaje artificiale genial puse in opera, realismul violentei domestice, viata femeilor din Moldova, o familie cu gemeni autisti, catei uzi si pozati in studio cu timp scurt de expunere - enumar doar cateva din seriile memorabile pe care le-am vazut. Toate imaginile si seriile sunt disponibile pe site-ul concursului si merita privite si intelese. 

          Mi-am dat seama ca desi din afara - concursul pare sa mizeze pe prezenta amatorilor entuziasti - unde am impresia ca se si inregistreaza cel mai mare numar de participanti - fapt care sporeste astfel cota de popularitate a concursului, mecanismul pune de fapt accentul pe munca profesionistilor. Unii dintre ei revin in fiecare an cu noi serii, altii au mai castigat si in anii trecuti. Fotografii profesionisti propun proiecte relevante, au sustinerea unor agentii de presa, urmaresc un fir cu care la final pot pune in evidenta un fapt de viata. Pentru mine a fost o ocazie sa inteleg fatetele pe care le presupune munca in domeniul fotografic de astazi, cu reflectare la nivel mondial. Ce teme sunt abordate si ce relevanta capata, cum se construieste un discurs vizual coerent si de unde se naste valoarea.

        Inainte de decernarea marelui premiu, Mary Ellen Mark a fost premiata pentru intreaga activitate si am avut astfel ocazia sa-i cunosc munca, filmul de prezentare cu marturii ale unor personalitati culturale sau vedete internationale care au lucrat cu ea fiind savuros.

         Englezii nu au stiut sa fie misterosi si sa ne faca sa ne bataim pe scaune, marele castigator al serii a fost anuntat, sec, scurt. O serie cu violenta domestica, lucrarea de diploma a autoarei sale Sara Naomi Lewkowicz. Care s-a imprietenit cu un cuplu si a reusit sa devina un martor al vietii lui cotidiene, marcate de comportamentul violent al barbatului. Imagini puternice. Nu pot spune ca alte serii au fost mai putin relevante. Fiecare fotograf nominalizat a avut ceva interesant de spus. Aici intervine optiunea juriului care stabileste astfel linia tematica a anului curent.  

        Si gata. Editia din acest an s-a incheiat. 

          Evenimentul este o demonstratie de organizare super eficienta, de efort de PR cu note grandioase. Sa faci sa mearga un mecansim care include jurii multiple cu oameni din diverse tari, zeci de mii de fotografi de pe intreg mapamondul si sute de mii de imagini de gestionat. De mine de exemplu, pe firul  avansarii faptelor, s-au ocupat cinci oameni, pe parcurs. Imi imaginez cum arata acest efort multiplicat in cazul atator nominalizari de la categoriile de profesionisti. Un astfel de concurs organizat la aceasta scara reuseste - prin organizarea ireprosabila, sa devina un catalizator al fotografiei din acest moment, pe plan international. Un gest prin care cei de la Sony incearca sa-si consolideze pozitia pe piata fotografica intr-un mod absolut onorabil.

          Am ramas cu senzatia ca este imposibil sa-ti propui sa castigi sau sa mergi in aceasta incercare avand vreo siguranta. Ca amator, unde concurenta e si mai mare,  cu atat mai putin. Sunt sute de mii de imagini, cele mai multe dintre ele mult mai interesante decat ale tale. Ramane insa sa mizezi pe imagini cu un posibil impact pentru un privitor experimentat, pe un factor pe care celelalte imagini nu-l contin, pe relevanta subiectului, pe acuratetea imaginii. Cu pasiune si pricepere sunt toate facute, cu siguranta. Ce alti factori sunt luati in considerare de catre juriu, este imposibil de anticipat sau de stiut. 

       A doua zi fost dedicata deschiderii expozitiei de la Somerset House, conferintei de presa, interviurilor si experimentarii spatiului Sony amenajat in aripa centrala. Am vizitat locul dinainte ca sa stiu exact unde trebuie sa merg si sa nu intarzii. Spatiul de la Somerset House este grandios, o imbinare subtila de clasic cu modern. Probabil unul dintre cele mai apreciate locuri de popas din Londra, curtea interioara gazduind un ansamblu dinamic de fantani arteziene care indeamna la joaca. Privelistea din aripa centrala spre Tamisa te obliga practic sa faci poze.

           Castigatorii au fost chemati la ora 9 dimineata pentru un private opening, pentru a primi certificatele, albumul si recent lansatul aparat foto mirorless Alfa 6000. O ocazie de a-i intalni si sta de vorba cu unii dintre ei,  foarte deschisi si comunicativi. 

         Aripa estica ordoneaza tablouri cu seriile categoriei profesionistilor. De la printuri de cativa metri patrati pana la miniaturi cu valoare de bijuterie. Traseul te plimba prin diverse camere unde ai ocazia sa vezi cum arata o expozitie de nivel inalt. De la asezare si pana la finisajul tablourilor. 

        Aripa vestica grupeaza lucrarile categoriilor Youth, Student, Open si "recitalul" Mary Ellen Mark, dar si o intreaga alta pleiada de serii fotografice, atat printate cat si pe ecrane media. Lucrarile inspira etuziasm si bucurie de viata, culoare, prin  moduri de a vedea neconventionale, fata de aripa cu profesionisti care e mai grava ca stare. O complementaritate care exprima in fapt complexitatea si diversitatea lumii in care traim.

            Participarea la Sony Photo Awards mi-a dat ocazia de a vedea de aproape cum arata un astfel de eveniment si sa extrag concluzii privitoare la rolul fotografului si fotografiei, sa ma pun la curent cu ultimele trenduri vizuale contemporane.

            

          Pe cei interesati si inspirati, va sfatuiesc din inima sa participati la concursul  care isi va deschide noua editie in curand. Urmati-va instinctul si pasiunea, puneti-va in stare de competitie cu alti fotografi si imagini din lume, e o experienta necesara pentru evolutia fotografica proprie. Nu stii cand, la un moment dat, tramvaiul 41 se poate opri direct la Londra.