In vizita la Leica Park, Wetzlar, la invitatia Huawei

La invitatia Huawei, am efectuat la sfarsitul lunii mai o vizita la sediul Leica din Wetzlar, Germania. Pentru orice pasionat de fotografie, o vizita la Leica Park este un vis, aici producandu-se celebrele aparate de fotografiat si obiective care definesc standardele industriei fotografice. In 1913, Oskar Barnack lansa prototipul primului aparat de fotografiat Leica in format 35mm, asa cum il cunoastem astazi. In timp, modelele care au urmat au fost unul dupa celalalt revolutionare si au fost folosite de fotografi care au marcat istoria, atat pe cea a fotografiei, cat si a societatii. Influenta marcii a sporit astfel si valoarea i-a fost atestata permanent, pe parcursul a peste un secol de evolutie tehnologica, imbinata cu traditia calitatii.       

 Deja de trei generatii, incepand cu modelul Huawei P9, echipand astazi modelul P20Pro cu care lucrez, cei de la Leica si-au asociat efortul cercetarii noilor tehnologii cu brandul Huawei, in cautarea performantei maxime. In cadrul acestei vizite urma sa ni se prezinte esenta acestei colaborari si aspecte tehnice ale constructiei si functionarii lui P20Pro. Mai mult, in cadul unor workshopuri de fotografie, urma sa testam pe viu aspectele cheie ale modelului Huawei P20Pro, alaturi de fotografi atestati Leica. I-am cunoscut astfel pe Tomasz Lazar si Alex Lambrechts, fotografi de renume international, cu multiple colaborari cu publicatii celebre si activitate premiata.  De partea tehnica s-au ocupat  Marius Eschweiler - Global Director Business Development Leica,  Florian Weiler - PhD Head of Optical Design Leica si Peter Gauden - Global Senior Product Marketing Manager Huawei.

Recunosc, am stat cu emotie pe intreg drumul, pana am ajuns la Leica Park, in Wetzlar, langa Frankfurt. Stiam ca urma o experienta minunata, intalnirea cu tehnologia Leica, vizita muzeului si poate chiar si a unei linii de productie a lentilelor.

Am ajuns la apus, lumina albastruie de dupa apus desena suprafete colorate pe texturile perfecte ale parcului industrial. Am ajuns intr-un loc extras parca dintr-un film dintr-un viitor distopic. Ansamblul de cladiri a fost completat recent cu un hotel, un sediu pentru activitati cinematografice si alte cladiri tehnice care completeaza parcul tehnologic unde se mai afla un muzeu, magazinul oficial si linii de productie si asamblare a celebrelor lentile si obiective. Arhitectura este unitara, suprafetele sunt lise, volumele trimit prin design la forma lentilelor, amenajarea spatiului public este tehnic si estetic perfecta, armonioasa. Arhitectura germana nu exceleaza prin creativitate, cat prin calitatea detaliilor, imbinari la milimetru si functionalitate precisa. O ploaie de vara nu lasa balti, nu exista praf sau asperitati. Chiar inainte  sa imi iau camera in primire, am vizitat rapid ansamblul si mi-am facut o idee despre ce avea sa se intample aici, in ziua urmatoare.  Cafeneaua Leitz se afla in centru si este un obiect de arhitectura asa cum vedem mai des in reviste decat in realitate, suprafete de sticla care reflecta la infinit si o structura abia vizibila, dar robusta face ca totul sa para ca pluteste in spatiu. Simturile mele de arhitect au fost placut impresionate :). 

Intrat in hotel, cheia cu numele meu avea desenate patternuri cu motive de tehnica foto, intreg ansamblul a fost gandit ca o galerie de fotografie la scara mare. Gasesti fotografii celebre la tot pasul, in divese formate, nume de fotografi, trimiteri la tehnica utilizata. Caracterele utilizate, de la receptie, si pana in camera, poarta celebra amprenta minimalista folosita in gravura de pe obiectivele Leica. Totul functioneaza perfect, pana si usile care se deschid si se inchid fara zgomot sau luminile ambientale au ceva din tehnica germana fara cusur. Inauntru sau in afara sa, intreg ansamblul te pregateste parca sa intelegi mai bine ce inseamna principiile Leica, regasite la alta scara pana in ultimul detaliu al aparatelor sau obiectivelor sale.

Dupa un scurt brief, prima zi de seminarii si workshopuri a debutat cu prezentarea lui Peter Gauden, care explica substanta colaborarii dintre Huawei si Leica. Ne-a confirmat faptul ca cele doua branduri sunt in cautarea excelentei si s-au aliat pentru a crea noi produse la cele mai inalte standarde ale inovatiei, tehnicii si asteptarilor din partea clientilor. Ne-a ajutat sa intelegem fiecare meniu al telefonului, al camerei foto si sa facem setari pentru a obtine rezultate optime. Am aflat ca cele doua branduri lucreaza impreuna in mod direct pentru a obtine produse noi, nu folosesc patente cedate sau o simpla supervizare teoretica. Produsele dezvoltate in comun se afla in centrul cooperarii, ca un rezultat nou. Aflam si ca tehnologia obtinerii lentilelor este una care a trebuit inventata de la zero, aspecte de care s-a ocupat mai tarziu Florian Weiler. Cel mai mult s-a pus accentul pe intelegerea aportului si functionarii inteligentei artificiale si modului in care aceasta ajuta utilizatorul, in mod direct. Cu aplicatie in modulul foto, AI-ul intelege ceea ce este fotografiat si vine cu solutii spontane pentru a se obtine rezultate optime.

Dupa introducere a intrat in scena fotograful Tomasz Lazar, care ne-a prezentat principiile dupa care se ghideaza in dezvoltarea proiectelor sale fotografice si ne-a invitat sa descoperim sau sa aprofundam prin practica modurile principale ale camerei foto. Am iesit in complex si, in grupuri, am realizat cateva sesiuni foto pornind de la modurile “Aperture” – in care accentul se pune pe detasarea subiectului fata de fundal,  diferentele aduse de modul “Portret”, care intelege in mod “live” forma fetei si propune imbunatatiri in redarea acesteia. Modul general “Photo” este capabil sa recunoasca tipul subiectului – peisaj, mancare, animale, etc si sa ajusteze setarile in concordanta. Ne-am jucat cu cateva prajituri care purtau brandul Leica, apetisant. 

Desigur, in modul “Pro” fotograful capata control total al setarilor, de la rezolutie, tip de clar, balans de alb, mod de masurare a luminii, sensibilitate iso, timp de expunere. A fost o incantare sa il vedem la lucru si in acelasi timp ne-am cunoscut si intre noi, cei din echipele invitate, impartasind impresii. Am explorat vizual parcul Leica, a fost o placere sa transformam fiecare zona in subiect fotografic.

In pauza am vizitat magazinul Leica, pe de o parte o bijuterie in sine, pe de alta parte, lectie de tehnica fotografica. Am aflat acolo toate modelele de aparate digitale dezvoltate in ultimii ani, odata cu introducerea modelului M8, modele full frame, mirrorless sau compacte de inalta performanta. Intreaga gama de obiective este prezenta intr-o vitrina dedicata. Am petrecut mult timp petru a avea o imagine de ansamblu asupra produselor Leica, avandu-le pe toate la indemana, si am facut chiar si un hands-on (e emotionat sa tii in mana aparate de mii de euro).  

Seara am inceput un nou workshop de fotografie, sustinut de Alex Lambrechts, cu alura sa interbelica. Cu un aparat pe film clasic, cu finisaj army, ne-a purtat prin centrul orasului Wetzlar si am exersat expuneri lungi sau panninguri. Modul “Night” se bazeaza pe implicarea AI in randarea finala a unei imagini obtinute din suprapunerea secventiala a unor mai multor cadre, trase din mana, timp de mai multe secunde. Pot confirma ca rezultatul e mai placut pentru ochi decat o expunere lunga clasica, dintr-un singur cadru. Am descoperit si locul din oras – marcat cu o placuta memoriala, in care Oskar Barnack a testat pentru prima data prototipul aparatului creat de el. Ne-am plimbat si am descoperit Wetzlar la ora albastra, un orasel linistit, in care timpul parca a stat.  

A doua zi, intalnirea grupului s-a facut la cafeneaua Leitz, din centrul ansamblului, o noua ocazie pentru a exersa fotografia de arhitectura. Marius Eschweiler si Florian Weiler au continuat prezentarea tehnologiei pe care colaborarea Leica si Huawei o pun in comun pentru obtinerea modelului P20Pro. Prezentarea a fost urmata de vizita galeriei foto oficiale si a muzeului Leica, inainte de mult asteptata vizita a unei linii de productie a celebrelor lentile.

Ansamblul este proiectat, in plan, ca o alaturare de role de film, formele curbe conducand vizitatorul in interior. Reflexii, tavane care difuzeaza lumina naturala, suprafete mari de sticla, pereti albi imaculati, vitrine cu un design futurist, totul imprima excelenta. Vizitam cu emotie galeria “36 x 100”, alcatuita din 36 de fotografii care au marcat ultimul secol. Istorie a fotografiei, dar si carte deschisa de istorie, tehnica Leica a fost prezenta in momente cheie si a facut posibila pastrarea unor momente decisive si cunoasterea lor.

Muzeul cu aparate istorice are si o sectiune dedicata cópiilor Leica realizate in toata lumea. In volume verticale de un negru antracit, in mici acvarii transparente, pot fi vazute modelele Leica care au marcat istoria. In centru, o copie a prototipului creat de Oskar Barnack.

A urmat vizita mult asteptata, pe linia de productie. Nu am avut voie sa pozam, ni s-a explicat de ce un obiectiv costa mii de euro, productia fiecarei lentile necesitand cateva zile pentru productie si costand cateva sute de euro. M-am simtit ca la “how it’s made”, privind pe viu specialistii cum lucreaza. Leica a pus cateva imagini oficiale la dispozitie, pentru prezentare.  

A mai urmat o sesiune foto pe acoperisul cladirii principale si apoi un debriefing in care jurnalistii au adresat intrebari intregii echipe tehnice si de fotografi.

Desi realizate compact, vizita si dialogul cu specialistii, precum si workshopurile de fotografie ne-au facut pe toti sa intelegem nivelul de excelenta a tehnologiei implicata in realizarea modelului Huawei P20Pro, rolul inteligentei artificiale in utilizarea cotidiana. Toate informatiile si experienta ne-au ajutat sa constientizam calitatea tehnologiei pe care acesta o inglobeaza si sa evidentiem modul in care poate fi ea pusa in lumina prin utilizare adecvata,  pentru rezultate exceptionale.
         Le multumesc celor de la Huawei pentru ca au facut posibila aceasta experienta minunata!

Experienta de lucru cu monitorul Benq SW2700PT

A ajuns la mine zilele astea un monitor fain. Un model profesional pentru editare foto. E vorba despre  BenQ SW2700PT.

Stiu, cifrele nu va spun nimic inca. Nici mie nu mi-au spus, cand am povestit prima data despre el, cu cei de la BenQ. Ei stiu ca eu fac fotografie si s-au gandit (si bine au facut) la mine, in ideea ca indiferent ce solutie vizuala folosesc eu acum, ar trebui sa incerc si ecranul BENQ. Ceea ce am si acceptat, imediat.

                *imagini preluate de site-ul producatorului

Inainte de toate insa, trebuie sa povestesc putin cum vad eu lucrurile legate de relatia performanta-instrument.

Multa vreme nu am fost adeptul ideii de “scula profesionala”. Pentru ca adesea aceste instrumente se detaseaza de celelalte in primul rand prin pret.  Pentru ca fac din pasiune ce fac, nu am alocat des, in istoria mea personala, o suma mare unui anumit obiect. Fiind purtat de inspiratie si instinct, o nevoie de sinceritate cu mine insumi si cu chemarile mele m-au facut mai intai sa ma intreb ce pot eu face, prin mine insumi, si apoi cu ce ma poate ajuta un instrument in ceea ce fac.

Cand am pescuit, am improvizat mereu undite si monturi si prinderi si sisteme. Cu banii de buzunar nu imi permiteam sa imi iau lansete din cataloage sau mulinete sau accesorii. Cel mult ace de pescuit si plute. Plumbii mi-i turnam singur. Partea cea buna e ca imi facea mai multa placere sa bricolez eu, explorand domeniul respectiv, decat sa iau totul de-a gata.

Cand am jucat tenis, am folosit cu incredere echipamentul de sport aflat deja in dotare de la scoala, cu o racheta de care un prieten nu mai avea nevoie. In timp am schimbat 3 rachete, ultima pe care mi-am luat-o recent fiind chiar modelul lui Halep (am aflat dupa ce am comandat-o). Aprofundand jocul, tehnologia sportului m-a ajuns din urma si am invatat ca atunci cand iei o racheta, trebuie sa ai in vedere o multime de variabile. O racheta profesionala e ca un bisturiu, de fapt, in mana unui chirurg.  

Cu chitara a fost la fel. In anul 1 de facultate m-am dus la “mosul de la Dorobanti” si am luat ce avea el in vitrina, indiferent de starea obiectului. Peste vreo 2 ani am revenit si mi-am schimbat chitara bass cu un model despre care stiam totusi ceva. Si peste alti multi ani am schimbat-o si pe aceasta, in relatie stransa cu sunetul pe care mi-l doream. Iar acum stiu sigur ca trebuie sa iau o alta chitara in scurt timp, dar si ca trebuie sa pun mana sa invat mai mult.

Cu aparatele foto, treaba a fost (si ramane) mult mai complexa. 

Pornind de la un mic aparat de fotografiat compact digital de 3 megapixeli, cam intr-un an am ajuns sa imi doresc ceva mai mult, cu mai multe butoane si setari. Si am lucrat cu acest nou aparat pana cand fizic si emotional si afectiv si tehnic am simtit ca il las in urma si ca imi trebuie ceva pe masura pasiunii care se infiripase deja iremediabil. Ma simteam ca o pasare care trebuie sa isi ia zborul. Nu stiam insa mare lucru despre aparate si tehnica, nu ma preocupasem. In acea perioada cam toti fotografii isi vindeau aparatele pe film, cuprinsi de febra digitalizarii. In dorinta mea de a fi “mare”, am inceput sa imi doresc aparate mari. In timp am aflat ca asta e fix dorinta incepatorilor. Sa aibe instrumente care sa arate ca imaginea egoului lor si eventual sa tina loc de experienta pe care ei inca nu o au. Am luat atunci, gradual, aparate profesionale pe film care aratau fantastic, mari si grele. Eu nu stiam inca ce sa fac cu ele, noroc ca pasiunea si implicarea au fost sincere si am ajuns sa stiu. Instrumentul profesional era mai destept decat mine clar, pana in momentul in care l-am ajuns din urma. Si culmea, am inceput sa stiu ce imi trebuie, cat de mare sau mic si cat de rapid. Si apoi am inceput sa imi doresc aparate din ce in ce mai mici si mai performante.

Cred in armonizarea sincera si autentica intre capacitatea celui care lucreaza si instrumentul sau. Si imi e clar ca sunt mai multe etape ale acestei relatii: cand cauti, si instrumentul e mai avansat decat tine. Atunci poti crede gresit ca daca ai o “scula” puternica, esti si tu puternic. Sa fie prietenii invidiosi pe tine. Gresit. Apoi, atunci cand ajungi, prin invatarare, sa stapanesti bine partea tehnica, si stii exact ce poti tu si ce poate obiectul. Si cea in care iti folosesti in primul rand creativitatea, bazandu-te pe ajutorul instrumentului caruia stii exact ce sa ii ceri si cu care stabilesti o relatie profunda, la care ajungi sa tii si pe care nu vrei sa il schimbi cu usurinta.

E foarte bine cand instrumentul e putin mai avansat decat noi, ne poate provoca pozitiv sa invatam, sa il ajungem din urma, declansand o evolutie.  

Cu monitoarele a fost probabil la fel, in cazul meu. Primul calculator a fost magic, era prin ’96, era un DX2 la 66 Mhz, si aveam un ecran CRT (cu tub) luat din Germania, antireflex, cu un mic display LCD, fain de tot. Aveam o oarecare grija cu frecventa afisarii, se zvonea ca iti poti strica ochii, asa ca il tineam undeva la 72-75Hz, 60 era o valoare nociva. Se puteau regla setari, mi se parea foarte evoluat fata de ce vedeam la scoala, la laborator.  Dupa ce am inceput sa studiez arhitectura,  l-am schimbat cu un ecran mai mare, tot CRT, cu tub. Vazusem in birouri de arhitectura niste monitoare imense, dar care costau foarte mult. Asa ca doar am inregistrat ideea ca exista ecrane profesionale.

Odata cu proiectul de diploma am trecut la noua tehnologie LCD, din simplu fapt ca erau modele mai compacte si se spunea ca nu mai afecteaza deloc ochii, pentru ca nu mai au flicker. Cu acel ecran plat am stat ani de zile, cred ca merge si acum, pana cand am castigat la ceva concurs un ecran LCD mai mare, dar nu cu mult mai mare. Mai degraba mai lung, facand trecerea de la formatul 4/3 la 16/9.

Cu el pe birou m-au surprins cei de la BenQ cand au venit cu ecranul SW2700PT. Nici nu imi dadeam seama de cand lucram pe vechiul monitor, fara sa simt ca imi trebuie altceva. Si cand zic asta nu ma refer la nevoile reale, ci la simpla rutina si obisnuinta. Te obinuiesti cu ceva si nu mai simti ca trebuie sa schimbi, sa evoluezi. Am petrecut probabil ani intregi, au trecut anotimpuri, descarcand imagini din aparate, facand selectii, prelucrand – totul pe acelasi ecran.

Am aflat in timpul evolutiei mele in domeniul fotografic un lucru important, potentiala sursa de probleme tehnice : calibrarea culorilor. Culorile pe care le vad eu cand fac poza ar trebui sa fie aceleasi sau cat mai apropiate de ceea ce vad pe ecran, apoi de ceea ce vad ceilalti pe ecranele lor atunci cand imi vad pozele vad on-line, si ideal cat mai apropiate de cele din print, cand fac o expozitie. Am aflat apoi, cu ocazia realizarii de printuri, de magia dispozitivelor de calibare sau a driverelor adecvate care fac ca ceea ce vezi pe ecran sa semene perfect cu ceea ce reda imprimanta, emuland pe ecran pana si tipul hartiei. Mi-am dat seama ca fara o dotare profesionala, fara cunostinte temeinice, fara sa apelezi la un specialist, nu ai cum sa rezolvi aceste ecuatii atat de fine, de mare precizie.     

De aceea am acceptat imediat oferta de a lucra cu monitorul BenQ SW2700PT, pentru ca este un monitor profesional adresat celor care lucreaza cu imagini, cu fotografii, in domeniul vizual. Pe firul invatarii mele, a constientizarii si evolutiei dpdv tehnic, este in sfarsit un pas mai departe, pe care nici acum nu inteleg de ce nu l-am facut mai devreme. Dar totul la timpul lui.  

Modelul BenQ SW2700PT este impresionant inca de cand soseste in cutie. E mare. Si foarte bine organizat, ca pachet, cu mare grija. Psihologic iti dai seama ca e ceva important, dupa modul in care producatorul a avut grija ca tu sa gasesti componentele, la deschiderea pachetului. Fiecare ambalata individual, cu grija. In pachet gasim elementele care alcatuiesc ansamblul de sustinere a ecranului, o telecomanda pentru acces rapid la anumite setari, cabluri de mai multe tipuri, in functie de conectarea pe care o vom prefera (dvi, usb, etc), cd-ul cu drivere si manual (de la win7 in sus), fisa de calibrare din fabrica si parasolarul care asigura absenta surselor parazite de iluminare.

Ca mod de conectare multimedia, avem mufe USB si un cititor de carduri SD integrat. Cum banuiam selectand cablurile, monitorul poate fi conectat la calculator in multiple moduri, de la HDMI, Display port, la DVI. Exista si mufa de casca. Butoanele de acces sunt pe panelul inferior, dar telecomanda cu lacas special e mai placut de folosit.

       Materialele din care este construit sunt robuste, se monteaza usor, intuitiv, ergonomia este excelenta. Ecranul este antireflex si am reusit sa nu pun inca nicio amprenta pe el. Nu am instalat parasolarul pentru ca nu sunt obisnuit cu unul si in biroul unde lucrez este oricum lumina scazuta, fara surse care sa bruieze privirea. Designul e placut si inspira incredere.

Prima diferenta, dupa ce l-am montat si pornit, este ca s-a facut lumina la mine pe birou. Ecranul cu o diagonala de 27 inci isi face simtita prezenta, in fata predecesorul sau care acum, alaturi fiind si deconectat, parea minuscul. Nu mi-am dat seama pana atunci ca am un monitor cam mic, la ce treburi foto fac eu. A doua diferenta este ca in loc sa pot cuprinde dintr-o singura privire ecranul, am inceput sa misc capul, cam ca la tenis, in cautarea icoanelor si zonelor de lucru cu care eram obisnuit. Cam ca la IMAX, cand stai in fata J a trebuit sa ajustez distanta fata de ecran si inclinarile, ca sa ma pot adapta cu noua prezenta. Ecranul permite reglarea pe verticala cu 13 cm, o inclinare fata de planul vertical de la -3.5˚ la 20˚, o rotire de 70˚ (35 la stanga, 35 la dreapta) si pivotare la 90 de grade, in modul portret. Si nu trebuie sa incordezi vreun muschi pentru niciuna dintre miscari, totul e amortizat si fluid, fara jocuri, fara opintiri. Pozitiile raman precise iar balamalele permit ajustari cu miscari fine.

Elementele cheie ale modelului SW2700PT:

- ecran cu diagonala de 27 inci, formay 16:9, rez. QHD 2560x1440, tehnologie IPS.  Cu o densitate de 109 pixeli/inci, ofera imagini cu claritate si definitie, cu un unghi de vizibilitate larg, de 178˚ pe ambele directii. Luminozitatea maxima atinge 350cd/m2, cu un contrast 1000:1. 

- acoperire in proportie de 99% a gamei de culori Adobe RGB, ceea ce inseamna ca ofera o imagine foarte bogata dpdv. cromatic, vibranta, foarte aproape de ceea ce poate percepe ochiul in realitate.  Si de aici intervine tehnologia si treaba aceea cu atributul profesional de care vorbeam mai devreme. Producatorul spune ca ecranul reproduce tonurile de albastru si verde aproape de valorile absolute din realitate. De profunzimea culorilor se ocupa un procesor dedicat, pe 10 biti, fata de 8, cati vehiculeaza un monitor obisnuit.

Modul de afisare a imaginii nu este asadar lasata cu totul pe seama placii grafice, ecranul are propiul procesor de imagine cu care gestioneaza afisarea cat mai corecta a culorilor si tonurilor. Este adevarat, ai nevoie si de o placa grafica pe masura.

Foarte fain este ca diferenta se vede imediat, daca faci switch intre diversele moduri de afisaj native ale ecranului, accesibile cu telecomanda. Intre Standard, sRGB si Adobe RGB este o diferenta vizibila cu ochiul liber, in avantajul ultimului mod. Imaginile sunt mai saturate, se percepe o gama cromatica mai bogata. Avem si optiunea de a viziona Alb-Negru, pentru o mai buna gestionare a tourilor de gri in fotografiile alb-negru. O placere pentru ochi, tonurile sunt foarte bogate, consistente, profunde. Se pot face simulari de imagini alb negru, o optiune foarte interesanta de lucru. Mai sunt prezente modurile Rec. 709, DCI-P3, Low Blue Light, Photo.

- legat de acuratetea redarii culorilor, am invatat si lucruri noi, cu aceasta ocazie. Cei de la BenQ spun ca monitorul atinge in tabelul de calibare LUT 3D 14 bit o valoare lui delta E<2. Sigur ca am dat fuga pe Google sa vad ce inseamna, tehnic e de bine, inseamna ca diferenta intre tonurile adiacente ale unei culori este insesizabila cu ochiul liber. De aici si consistenta cromatica de care povesteam mai sus. Imi dau seama ca afisarea precisa a culorilor tine pana la urma de o tehnologie aferenta clar unor instrumente dedicate, accesibila celor care char au nevoie de o anumita performanta in domeniul vizual. Si asa apare necesitatea de a lucra “profesional”, iesind din domeniul lui  “mi se pare ca vad”, spre  “vad ceea ce este de fapt”.  

- ecranul dispune de un procesor de calibrare integrat, “Palette Master Element“, prin care se apeleaza tabelul de calibare LUT 3D 14 bit. Folosind un dispozitiv de calibrare, setarile nu vor influenta placa grafica, ci vor avea un interlocutor in procesorul ecranului.

- telecomanda ofera functii presetate personalitate si acces rapid la OSD, meniul monitorului. Exista un meniu de sursa input si altele diferte pentru modurile de afisare, pentru luminozitate si pentru setari diverse (constrast, temperatura, gamma, claritate, etc) si alte setari generale de natura tehnica. Instrumentul si afisarea se pot controla si personaliza in totalitate prin intermediul meniurilor.

 - prezenta parasolarului in kitul de instalare. Recunosc, doar la monitarele profi am vazut accesoriul acesta, asigura privirea nebruiata de surse externe de lumina a ecranului.

Experienta de lucru cu ecranul BenQ SW2700PT este incantatoare. “Proiectat pentru fotografii aflati in cautarea culorii pure” este de altfel sloganul producatorului. Grija pentru modul de afisare si pentru flexibilitatea de lucru a celor care au ca obiect de activitate editarea imaginii este evidenta si explica multiplele premii pe care acest model de monitor le-a obtinut, de la lansarea lui in 2016 si pana astazi.

Recapitulare

Ce mi-a placut mult:

- montare facila, conectare si reglare intuitiva

- ecran darnic ca suprafata de lucru, de 27 inci, robust ca si constructie, cu detalii atente de design, reglabil pe mai multe directii, poate grupa mai eficient diversele ferestre deschise concomitent in programele de editare imaginii.

- rezolutie QHD 2560 x 1440, densitate 110 pixeli / inci

- gradul de acuratete in ceea ce priveste redarea culorilor este atestat tehnic si sprijinit prin dotarea hardware profesionala.

- interval cromatic acoperit in proportie de 99% prin redarea aproape integrala a gamei Adobe RGB, profunzimea culorilor de 10 biti, acuratetea culorilor delta E<2.

- personalizarea spatiului de lucru, prin multiple setari accesibile prin meniul OSD

- telecomanda face ca anumite functii sa fie direct accesibile printr-un simplu click

- accesorii precum mufe USB si cititor de card integrat

- dotat cu parasolar  

Ce mi-a placut mai putin:

- pentru o utilizare in parametri optimi este necesara detinerea unei placi video / sistem performante, pe masura specificatiilor tehnice ale ecranului, capabil sa sustina redarea profunzimii de 10 biti a culorilor.

Legat de acest aspect, cu siguranta de la un nivel in sus, nu mai se pot face compromisuri tehnice, editarea profesionala a imaginii necesitand un ansamblu tehnic coerent si armonios conectat, la performante maxime.

In concluzie, Monitorul  BenQ SW2700PT este un instrument de lucru profesional, foarte bine gandit si construit, in acord cu cerintele unui inalt nivel de calitate vizuala si performanta tehnica, toate la un pret accesibil.

euroARTphoto : expoziţie internaţională de fotografie

Pe 23 septembrie are loc la Milano vernisajul expoziţiei euroARTphoto ce reuneşte 28 de fotografi din 28 de ţări ale comunităţii europene. Am fost invitat să expun - reprezint astfel România. Iată despre ce este vorba:  

euroARTphoto

Milano: 23 septembrie – 29 octombrie 2014

Palazzo delle Stelline, sediul Uniunii Europene, Corso Magenta 59

acces liber, vernisaj la orele 16.30

Roma – începutul anului 2015, Muzeul Laborator al Artelor Contemporane din

cadrul Universităţii La Sapienza

28 de fotografi din 28 de ţări ale Uniunii Europene

Programată să aibă loc la Milano şi la Roma, “euroARtphoto” este o expoziţie de fotografie artistică, ce reuneşte 28 de fotografi contemporani din tot atâtea ţări ale Uniunii Europene, fiecare fiind prezent cu o singură operă.

Artiştii au fost subiectul unei selecţii care a avut loc în cursul anului 2014, prin avizul unei comisii de experţi. Fotografii prezenţi sunt afirmaţi şi recunoscuţi în mediul artistic. Nici vârsta şi nici genul nu au constituit criterii de selecţie. Au primat fotografiile, în special caracterul lor introspectiv care atestă efortul căutarilor unei problematici în plan contemporan. Selecţia a privilegiat acele imagini care nasc întrebări şi care, pe cât posibil, se îndepărtează de caracterul documentar propriu domeniului fotografic.

euroARTphoto - cercetează problematici ale lumii contemporane

Scopul euroARTphoto este acela de a constribui, alături de alte activităţi din domeniul fotografic, la cercetarea artistică. Se pot observa puternice note individuale, unitatea vizuală a expoziţiei fiind rezultatul criteriilor de selecţie aplicate.

O expoziţie pentru solidaritate creativă, inovatoare

euroARTphoto pune laolaltă pasiunea şi emoţia. Pasiunea pentru fotografie şi emoţii împărtăşite. Aceasta expoziţie constituie în acelaşi timp o metaforă a solidarităţii, dincolo de diferenţe culturale. Întâlnirea celor 28 de opere artistice aduce un nou pretext introspectiv prin prisma dinamicii mediului artistic contemporan, care influenţează în mod direct creativitatea.

Symposium - catalogul de cercetare în plan fotografic

Catalogul digital al expoziţiei va fi disponibil cu ocazia vernisajului expoziţiei de la Roma, la începutul anului 2015. Pe lângă contribuţiile unor viitori invitaţi, acesta va conţine articole de specialitate, realizate de un grup de cercetători din domeniul artistic, reunit după cum urmează:  

Austria Thomas Licek, President European Month of Photography (EMoP) ; Belgium Daniel Desmedt, Psychiatrist and Photographer; Canada Marta Braun, Professor at Ryerson University, Toronto ; Louis Kaplan, Professor at the Department of Visual Studies, University of Toronto ; France Gabriel Bauret, writer, specialised in photography and exhibitions curateur ; Véronique Figini Veron, Professor at the École nationale supérieure Louis Lumière ; Ireland Justin Carville, professor at the Laoghaire Institute of Art, design and technology ; Italy Pierluigi Basso Fossali, Professor of Semiotics at the University IULM of Milan ; Angela Madesani, Professor of Photography history, Academia of Brera and University of Bologne ; Stefania Valente, Journalist, curator, specialist of Art history, Rome ; Netherlands Helen Westgeest, Professeur of Modern and contemporary art, University of Leiden ; Pologne Krzysztof Jurecki , Professor at Art and Design School in Lotz and at the Academy of Fine Art in Danzica ; Romania Cristina Costieanu, Editorial Director at epublio | Editorial Director at Photographia ; Gabriel Tudor Balanescu, PhD research ; Slovakia Michaela Bosáková, Project coordinator at Central European House of Photography ; Michaela Pašteková, Professor of Photogtaphy, Academy of Fine Arts and Design ; Switzerland Nassim Daghighian, Secretary of NEAR, Lausanne; United Kingdom Mark Durden, Professor of Photography at University of South Wales ; USA Jae Emerling, Professor of Photography history at University of North Carolina, Charlotte ; Shelley Rice, Arts Professor of Art History at New York University ; Bob Rogers, Professor, director, photography program, at the State University of New York ; Thomas Werner, Assistant Professor of Photography, New York.

Producţie

via arte Italia

Organizare si comunicare

Coordinazione Renata Tartufoli , Valeria Mur, Viviane Chaudon , Giorgia Losio

Scenografie

Studio Lauria

Laborator

Roberto Galli,  Massimo Pellicciari

Birou de presă

Renata Tartufoli

renatatartufoli@virgilio.it 0039 0141590011

Palazzo delle Stelline, Rappresentanza dell’Unione Europea, Milano

Segreteria dell'Ufficio Stampa, organizzazione eventi

Maria Virgilia Midali 0039 02467514229