miercuri, 9 iulie 2014

"Sous le ciel de Paris" - cu ocazia zilei Franţei, o călătorie fotografică


Parisul, în fotografii eterne. Sărbătorim Ziua Franţei


F64, alături de AIR France, prezintă capitala Franţei în fotografiile lui Vlad Eftenie




           Bucureşti, 9 iulie 2014
           
          Magazinul F64, alături de AIR France, vă invită Luni, 14 iulie, începând cu ora 19:00, în călătoria "Sous le ciel de Paris", prin fotografiile lui Vlad Eftenie.

           Pagina de Facebook a evenimentului este disponibila aici!

         Aventura a început pentru Vlad Eftenie cu sute de kilometri parcurşi la pas, fără muzee, fără timp pentru distracţie, fiind dedicat exclusiv pasiunii sale pentru fotografia de stradă. Curios şi neobosit, a cercetat fiecare metru de oraş, fiecare privire întalnită, fiecare anotimp. A surprins mii de cadre, păstrând esenţialul, un strop cu aromă de Paris, de viaţă, de atemporalitate.

         Imaginile, ce vor fi expuse în cadrul vernisajului, sunt lucrate pe film, surprinse în perioada 2005-2013, în adevărate imersiuni fotografice urbane.

          
           "Loc favorit de fotografiat, Parisul se dezvăluie pas cu pas, an de an, pe măsură ce privirea reuşeşte să devină mai profundă. Planurile oraşului sunt dezasamblate şi recompuse, urmărind dimensiuni spaţiale, temporale şi un plan emoţional care transformă experienţa de la faţa locului, în poveşti vizuale" a declarat Vlad Eftenie.

          Cele 22 de imagini sunt prezentate în premieră într-o expoziţie în România, acestea făcând parte din expoziţii itinerante vizionate pe simeze până în prezent doar la Berlin, Lisabona, Toulouse şi Padova. Pentru publicul român, va fi prima ocazie de a le putea privi de aproape, într-un format grafic ideal, care capătă substanţă. De asemenea, peste 150 de imagini proiectate vor acompania privitorii în călătoria prin Paris.


         "De Ziua Franţei ne bucurăm să aducem pasionaţii aproape de fotografia de stradă. Am observat un interes tot mai crescut pentru atelierele ce abordează tehnica fotografierii în oraş. Îl apreciem pe Vlad ca fiind un reper, prin resursele sale de inspiraţie şi contribuţie. Încurajăm comunitatea să împărtăşească alături de noi experienţele şi realizările dobândite prin exerciţiu continuu şi pasiune" a declarat Marian Alecsiu, fondator F64.

“Pe lângă statutul de hub principal şi nod de legătură pentru toate zborurile europene şi intercontinentale, Parisul şi stilul de viaţă franţuzesc este o sursă continuă de inspiraţie pentru Air France. La bordul aeronavelor Air France pasagerii vor regăsi atenţia pentru detalii, servicii de calitate superioară şi produse gourmet din bucătăria franţuzească. Suntem încântaţi să fim parteneri ai acestei expoziţii care aduce Parisul mai aproape de noi, prin obiectivul lui Vlad Eftenie”, a declarat Nicoleta Vişan, Marketing Director Air France KLM România.

           Sub cerul Parisului are loc viaţa, minuni se întâmplă la fiecare pas. Seria de imagini care alcătuiesc expoziţia “Sous le ciel de Paris” vorbeşte despre un oraş atemporal, apropiat, plin de viaţă, aflat intr-o vibraţie permanentă.

              Despre F64 Studio

           F64 Studio, lider pe piaţa echipamentelor foto-video din România, deţine cel mai mare magazin de profil pe piaţa românească de comerţ electronic: www.F64.ro. Cu o echipă de 130 de angajaţi, F64 Studio înseamnă atât un spaţiu fizic pentru o gamă variată foto-video, cât şi un magazin online, unde clienţii pot găsi pe stoc tot ceea ce au nevoie în materie de foto-video.        
        Pentru a fi la curent cu ultimele noutati legate de fotografie si F64, ne găsiţi pe contul oficial de Facebook: https://www.facebook.com/F64Studio

            F64 susţine pasionaţii de imagini, indiferent de ocupaţia acestora şi crede în ideea de fotografie ca stil de viaţă.

           Despre AIR France

 AIR FRANCE KLM este unul dintre cei mai mari jucători în transportul aerian, la nivel mondial şi lider de piaţă pe zborurile lung-curier cu plecare din Europa. În 2012, AIR FRANCE KLM a transportat peste 77 de milioane de pasageri şi peste 1,4 milioane de tone cargo. Flota companiei este formată din 573 aeronave, iar reţeaua acoperă 243 de destinaţii din 103 ţări prin hub-urile de la Paris-Charles de Gaulle (unul dintre cele mai mari aeroporturi din lume) şi Amsterdam-Schiphol. 
 Air France şi KLM sunt companii membre ale alianţei globale SkyTeam care numără 19 membri şi care oferă pasagerilor din întreaga lume acces la o reţea globală de peste 15.500 de zboruri către peste 1000 de destinaţii din 187 de ţări. Programul de fidelitate al alianţei SkyTeam se numeşte Flying Blue şi este lider în Europa, cu peste 21 de milioane de membri. Companiile membre Flying Blue care au zboruri din România sunt Air France, KLM, Alitalia, Czech Airlines, TAROM şi Aeroflot.   

          Mai multe detalii despre companie sunt disponibile pe site-ul
          http://www.airfrance.ro/  

           Despre Vlad Eftenie

          Vlad Eftenie este Lector Dr. arh. în cadrul departamentului Sinteza de Proiectare al Universităţii de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu” din Bucureşti.
          Este titular al cursului teoretic “Fotografia ca instrument de studiu şi cunoaştere în arhitectură”.
         Este autor al cărţii cu titlul “Fotografia, instrument de cunoaştere şi investigare metodică în planul imaginii urbane”, editura Universitară Ion Mincu, 2012.
          Premiu în cadrul Sony World Photo Awards, la sectiunea Open, categoria Low Light, 2014.
           Premiu în cadrul concursului CBRE Urban Photographer of the Year, 2011.
 Printre oraşele fotografiate de către Vlad se numără: Paris, Londra, Berlin, Tokyo, Chicago, Lisabona, Copenhaga, Helsinki, Viena, Roma, Veneţia, Dubrovnic, Erevan, Baku, Bucureşti.
       Parcurge pe zi cel puţin 20-25 de km pe jos în fiecare oraş vizitat şi în total numără câteva mii de kilometri străbătuţi ca pieton, observator şi fotograf.

         Contact: veftenie@hotmail.com
         Web: www.veftenie.daportfolio.com   /    http://veftenie.blogspot.ro/


          Pentru mai multe detalii:

          Mihaela Ganciu- PR Manager

          mihaela.ganciu@f64.ro
















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu