Workshop - Atelier de fotografie de street&urban in 3 acte

        

         La inceputul lunii februarie 2016, alaturi de F64, am propus un nou atelier - workshop de fotografie de strada.

        Despre ce este vorba in cadrul unui astfel de atelier de fotografie? Am dezvoltat o metoda didactica proprie, in acord cu viziunea in ceea ce priveste abordarea acestui gen fotografic, prin prisma experientei practice si dezvoltarii in paralel a unor concepte teoretice.

          Preambul :

De ce fotografia de strada ne atrage iremediabil? Pentru ca este dinamica, vie, imprevizibila, pune la incercare abilitatile fotografului intr-o provocare frumoasa, in joaca de-a fotografia.

Fotografia de strada este printre putinele genuri care reusesc cu egala precizie dezvaluirea concomitenta a doua lumi – cea din interiorul fotografului, in intalnirea sa cu cea din afara, de pe strada. "Spectacolul" are loc de ambele parti ale aparatului de fotografiat.

Atelierul de fotografie propune intalnirea concomitenta cu Spatiul, cu Timpul, cu Emotia, cu Lumina, pe strazile Orasului. Ingredientele cadrului cotidian se destainuie pe straturi, privirea fotografului incercand sa afle insule de armonie perfecta intr-o lume aparent haotica. Aici se dezvaluie capacitatea sa de a deveni un Observator atent, de a deveni invizibil, ubicuu, de a-si atenua gandurile rationale pentru a lasa subconstientul sa devina un ghid neasteptat de sigur.

Intampinarea Momentului de gratie devine scopul cautarilor si transformarii permanente, fotograful cautand ceea ce nu stie cum arata, unde se poate gasi sau ce aduce cu sine.

Imprietenirea cu imprevizibilul, cu sincronicitatile planurilor realitatii, prin reactie spontana, transforma intamplarea aparenta in ceva asteptat, deloc surprinzator. 

Tema de studiu

Workshopul isi propune apropierea si deschiderea fotografului, in plan uman spre acele dimensiuni greu accesibile ale spatiului urban si arhitectural inconjurator. Adesea ermetic, orasul nu se dezvaluie oricui. Mai mult, oamenii din jur raman adesea simple siluete ale unor necunoscuti anonimi. Rolul fotografului este acela de a deschide usi invizibile, atat catre sine cat si catre lumea exterioara. Intr-un exercitiu de pendulare intre sine si oras, o "arheologie a subconstientului" devine instrumentul care preschimba umbra in lumina si ofera nume si raspunsuri unor intrebari si necunoscute care definesc rutina cadrului cotidian, prin prisma propriei prezente in oras. Sunt dezvaluite ingredientele care alcatuiesc multitudinea de planuri ale orasului, sub incidenta temelor compozitionale specifice fotografiei de strada. Incercam iluminarea misterelor Timpului, aprofundam acele caracteristici care pot spori Competentele fotografului. Participantii isi pot insusi Imersiunea urbana iar Emotia va capata forme palpabile, apropiate, povestibile.

Sunt analizate mijloacele de elaborare ale unui Portret urban – ca rezultat specific al activitatii fotografice in mediul street&urban.

          Desfasurare – atelier de fotografie steet&urban in 3 acte :

Atelierul de fotografie street&urban debuteaza  cu o prelegere despre oras si ingredientele sale, compozitie, timp, moment de gratie, imersiunea fotografica si portretul urban – concepte pe care le-am dezvoltat dupa o metoda proprie de lucru si studiu teoretic. Sunt introduse concepte specifice genului de fotografie prezentat, se abordeaza tehnica fotografierii in oras si se analizeaza imagini ale genului fotografic urban. Este necesara abordarea unui set de concepte si creerea unui vocabular comun, capabil sa creeze punti de comunicare intre participanti. De asemenea, sunt prezentate conceptele preliminare ale Evaluarii imaginii si modul de alcatuire a unui Discurs vizual narativ (sau seria de imagini).

(imagini de la atelierul din februarie 2016)

Partea a doua este dedicata abordarii fotografice practice a orasului, intr-o reala imersiune urbana. Este o reala ocazie de confirmare si de descoperire a misterelor locurilor parcurse, de constientizare a valorilor cadrului cotidian si a propriilor reactii in fata acestora, prin exercitiu fotografic. Ne plimbam si invatam sa "citim" orasul.

(imagini de la atelierul din februarie 2016)

In partea a treia sunt aprofundate conceptele specifice ale Evaluarii imaginii si modului de alcatuire ale unui Discurs vizual narativ. Sunt analizate portofoliile participantilor prin discutii libere menite sa imbogateasca, prin viziunea fotografica a fiecarui participant, cunoasterea orasului si intelegerea aprofundata a genului fotografic street&urban. Am extins tema “fotografiei de strada” prin propunerea unei categorii mai cuprinzatoare si mai flexibile, aceea a orasului si povestilor sale. Este incurajata abordarea creativa a vietii cotidiene a orasului, observarea intamplarilor din mediul urban, oamenilor si momentelor efemere – urmarindu-se creerea de imagini care “povestesc” si nu doar “prezinta”.  

            (imagini de la atelierul din februarie 2016)

Aici poate fi urmarit  un sample din prezentarea conceptelor de Evaluare a imaginii.

Fotografiile valoroase prezinta intamplari carora orasul le este fundal si martor tacut, corelate cu atmosfera urbana, lumina si umbra, stari si senzatii subiective care poarta amprenta locurilor parcurse, fotografiate, insusite.

A preda fotografia. Cum se poate învăţa fotografia?

Pentru mine - este magic. Ma ajut si ajut sa ramana magic si pentru cei care se apropie pentru a afla. Magia a aparut atunci cand gestul fotografic s-a transformat in intrebare, urmata de cautarea unui raspuns. Si au aparut o multime de raspunsuri. Paradoxal, afirm faptul ca fotografia nu se poate invata de la altcineva decat de la tine insuti, prin tine. Cu toate acestea, am creat un curs de fotografie urbana&street. 

Ca lector, fotograful ar trebui sa fie constient ca nu ii ipoate invata pe altii, dar, cu siguranta, ii poate inspira, ii poate ajuta sa creada in ei, sa creada ca pot. Asa cum, simetric, cei care decid sa afle despre fotografie ar trebui sa fie constienti sa nu ceara sa fie invatati. Exista situatii cadru, dar niciodata doua scene identice sau previzibile pe lumea asta. Fotografia este o cale pur personala. 

Nu ma pot duce la Nichita Stanescu sa-i solicit sa ma invete sa fac poezie, in niciun caz ca el. Il pot citi si ma pot lasa inspirat. Apoi ma pot descoperi pe mine. Aflarea fotografiei este un efort pur personal. Asta nu trebuie sa induca un "autism". Trebuie sa ne dorim sa aflam, sa evoluam. Efortul este al meu ca invatacel si nu transferat celui la care ma duc sa aflu. Si nu, cheia nu sta in manuirea perfecta a setarilor aparatului, ci in buna armonizare a viziunii fotografice cu trairile interioare. Si nu, workshopul pe banda rulanta nu e un mediu de invatare real. Socializarea nu induce invatare, trateaza doar frica de a fi singur cu aparatul. Si nici pe aceea complet. Si atunci e mai bine sa-l lasi deoparte.

De la un curs de fotografie nu ar trebui sa cer sa fiu invatat fotografie, ci sa aflu ceva despre mine. Asa cred ca merita structurata o comunicare menita sa transfere idei intre parteneri de dialog. Nu e nimic mai trist decat invatacelul care asteapta totul de-a gata, decat un curs despre tehnica fotografica si care promite invatarea deplina a fotografiei. Nu e nimic mai trist decat fotograful care nu stie sa-si comunice crezul, stiinta, pasiunea, care tine la secretele lui ca si cand tocmai a inventat roata sau focul. 

De aceea mediul de invatare fotografica in Romania e trist. In masa, se comunica inadecvat, ocolind teme reale de reflectie, facand abstractie de esenta, abordand teme facile, in zece pasi.

Desigur, e laudabil ca exista o “piata” a invatarii de fotografie, in plina formare, in plin proces de segregare a elementelor purtatoare de valori, a conturarii unor metode de predare si de lucru. Exista pasi valorosi care ajuta, fara indoiala, devenirea a ceea ne dorim sa fie fotografia romaneasca.

Predarea fotografiei ramane, in cele din urma, tot un exercitiu de sinceritate in fata celui care vine deschis sa invete si care merita sa fie instruit cum sa o afle.

Cred sincer ca fotografia se invata in fapt singur. Este un gest pe care ti-l acorzi, o placere pe care ti-o satisfaci, o cautare care iti apartine. Poate suna brutal aceste cuvinte. Ele sunt doar sincere si nu este vina nimanui pentru crezul meu. La fel de intens cred ca este extraordinar de util sa te uiti imprejur, sa capeti repere care sa te ajute sa te inscrii in lumea fotografica in care incerci sa existi. Iar pentru asta, intalnirile cu alti fotografi ar trebui sa genereze experiente utile pentru toata lumea. Dezbaterea, aflarea ideilor celorlalti, afirmarea propriilor pareri, meseria "furata" cu stil si sinceritate, impartasirea transparenta a unor cunostinte, intrarea in arena "leilor", toate acestea sunt gesturi care ajuta aflarea fotografiei.

De invatare te poti ocupa asadar singur, pentru inspiratie si aflari complementare, exista intalnirea cu fotografia si lumea ideilor celorlalti.

 Un workshop aduce laolalta toate aceste ipostaze, mizand pe incredere. Pe de o parte, increderea in onestitatea si deschiderea sincera a lectorilor, a celor care izvorasc idei. Nimeni nu inventeaza fotografia sau roata, astazi. Pasiunea naste pasiune si inspiratie. Pentru un lector, daca la capatul povestii exista de partea ascultatorilor zambet si o inspiratie care vibreaza in aer, tinta a fost atinsa.

          Asteptari avem cu totii. Uneori (daca nu cumva mereu) eliberea de asteptari poate curata relatia de comunicare. Vedem impreuna despre ce e vorba, tragem concluzii la sfarsit. Asteptarile insa pot motiva. Motivatia nascuta din pasiune nu are insa nevoie de carje. Castiga orice cursa si orice maraton, singura.

 Cursantii au asteptari. Mergi sa primesti o informatie, mergi sa devii mai intelept, mai destept, mai inalt, mai blond. Ideal cand la capatul cursului, simti un plus inauntru, simti ca te-ai imbogatit cu ceva. Raspunderea nu e in totalitate a lectorului, depinde si de urechi ce aud, cum asculta, ce inteleg, cum sedimenteaza informatia. Plecam de la ideea ca lectorul va livra o informatie premium.

Ce asteptari are un lector  de la cursantii sai ? Sa vina cu mintea libera, cu inima deschisa. Sa asimileze critic informatia, sa fie implicati, pretentiosi, curiosi. Sa puna cat mai multe intrebari. Sa dovedeasca folosirea corecta a timpului petrecut impreuna si a energiei investite. Sa uite faptul ca in fotografie conteaza doar tehnica sau ca subiectul se afla doar in fata aparatului. Sa nu intrebe la capatul unui curs despre emotie cum se seteaza aparatul ca sa capturezi imagini emotionante. Sa uite ce stiu deja si in acelasi timp sa fie critici. Sa creeze o relatie echilibrata si motivanta de comunicare. Sa fie pasionati de fotografie, sa fie sinceri.

In cele din urma, Fotografia nu este un gest obligatoriu. Ea nu trebuie sa fie captiva intr-o incapatanare oarba, in orgolii. Ea trebuie lasata sa se apropie. Cu blandete si cu pasiune. Lasata sa respire. Atunci cand ne inconjoara, fie ca o practicam, fie ca o privim, fie ca o invatam afland, avem o datorie in fata sa. Un exercitiu de sinceritate cu noi insine, cu privitorii. Calea cea mai scurta e cea mai dificila, dar cea degraba aducatoare de lumina. Acea lumina in care nimic nu mai pare trist. Suntem la inceput. Un perpetuu inceput, in calea aflarii unei constiinte fotografice demne si valoroase.

Haideti sa reflectam impreuna cum sa facem sa ne placa sa fim acolo si la capat sa simtim ca ne-a fost tuturor util. Ar trebui sa fie simplu. Cu incredere.

* fragmente din acest articol au fost publicate in revista PHOTOgraphia