Redam aici versiunea originala, in limba romana, pentru o cat mai buna intelegere a ideilor poetice si a interviului, in ansamblu.
M.C. Pentru inceput, te-as ruga, Vlad, sa ne spui ceva despre omul din spatele aparatului de fotografiat, hobby-urile tale, despre proiectele in care esti implicat.
V.E. Salutare! In spatele camerei, cu aparatul in
mana adica, ma transform, devin orice imi propun sa fiu. Chiar si invizibil.
Sunt avid sa privesc oamenii din oras pe langa care trec. Fara camera, e o alta
poveste. Sunt timid si introvertit, cand nu fac fotografie sau nu vorbesc
oamenilor despre fotografie. Tacut si gandind prea mult, cautand sensuri,
explorand si minunandu-ma de lumea inconjuratare. Sunt atras de comunicare, de
psihologie si dezvoltare personala. Ma intereseaza emotia gesturilor si
mecanica relatiilor interumane si mai ales ce se ascunde dincolo de ceea ce
vedem, descoperirea acestor mistere ale vietii de zi cu zi. Imi place mult sa
povestesc, sa cunosc oameni, sa explorez, sa ma plimb mult pe jos, ca pieton,
sa ascult muzica buna. Imi plac orasele si strazile lor. Am sansa sa lucrez cu studenti, la UAUIM, si
sa-mi exprim intreg entuziasmul de a indruma si de a ilumina misterele
prezentei omului in lume, cu ei. Sunt activ in social media si am doua conturi
la care tin mult si care se dezvolta frumos, pe Instagram si Facebook. Scriu
articole despre fotografia urbana/de strada, acum realizez o rubrica la radioul
public despre modul in care privim orasul, tin workshopuri si prelegeri despre
fotografia de strada/urbana si pregatesc o carte despre modul in care vad eu
gestul de a fotografia, folosind ca ingrediente spatiul, timpul si emotia, in
cautarea a ceea ce numesc prin “moment de gratie”.
M.C. Care este experienta care ti-a marcat cel mai mult viziunea fotografica sau modul de a fotografia, pana acum?
V.E. Intreaga viata de pana la descoperirea
fotografiei, de acum vreo 15 ani. Experientele prin care am trecut, muzica pe
care am ascultat-o, filmele pe care le-am vazut, facultatea pe care am urmat-o,
dorurile si dilemele. Totul a devenit congruent in momentul in care fotografia
a decis sa imi faca un semn discret, dar decisiv. Simteam ca nu cunosc nimic
despre lumea in care traiesc si aveam nevoie de un instrument. De atunci am
devenit pregatit pentru ea, iar ea mi-a deschis o cale extraordinara. M-am
descoperit pe mine insumi si lumea in care traiesc. Continui sa o fac si sa ma
minunez in fiecare zi, a devenit un mod de viata, cu atat mai mult cu cat pot
povesti si celorlalti ce aflu, spre a le fi de folos si lor.
M.C. Practici in mod preponderent fotografia street&urban, pe langa alte genuri fotografice. Ce te-a atras la acestea?
V.E. Nu am inceput cu fotografia de strada. Nici nu
stiam curentul si nici nu banuiam ca il pot practica. La inceput imi pozam
pisica, concertele la care mergeam, peisajele excursiilor prin tara si
strainatate. Totul cu un mic aparat digital (Olympus c300 si apoi c5050) care
m-a dezinhibat si cu care am trecut de bariera celor 36 de cadre numarate si
dramuite ale filmului. Am inceput sa experimentez, iar asta a durat vreo 2-3
ani. Nu aveam un stil anume, pozam orice, dar incercam sa vad altfel, sa percep
mai adanc, sa privesc dincolo de aparente. Pana cand intr-o zi am simtit ca am
epuizat tot ce stiam sa fac cu aparatul digital si am simtit sa trec pe film.
Era o perioada in care fotografi isi vindeau aparatele pe film pentru a lua unele
digitale, asa ca am reusit sa achizitionez tehnica profesionala cu un pret
foarte bun. De la Canon AE1, la Canon T90 si apoi la Nikon F5, cu obiective
wide si tele, luminoase, m-am aruncat pur si simplu in neantul vietii cotidiene
si am inceput sa pozez pur instinctiv, inchizand orice gand si lasand intuitia
si reactiile sa ma conduca. Ce am descoperit a fost fabulos. Din acel moment am
stiut ce voi face mai departe. Asa mi-am dat seama ca am fost ales de
fotografia de strada sa merg pe filonul clasic al momentuui decisiv, care
presupune capacitatea de armonizare cu intregul si de a sesiza punctul
microscopic optim al acestei stari efemere. Si sa fiu acolo, declansand. A
aparut magia si constientizarea unei noi lumi senzoriale si emotionale.
Cautand, am aflat.
M.C. Esti arhitect, dar si cadru didactic la Universitatea de Arhitectura "Ion Mincu" din Bucuresti. Cum se intersecteaza arhitectura cu fotografia, complementar, si cum ti-au slefuit aceste activitati viziunea fotografica?
V.E. De la aceasta intrebare am pornit si eu cand am
decis ca singurul mod in care pot concilia profesia de arhitect si pasiunea
pentru fotografia de strada/urbana este sa fiu eu insumi si sa creez o fuziune,
un produs unic. Asa am nascut tema studiului doctoral, realizand o premiera in
cercetarea academica si sintetizand, in folosul gestului arhitectural, inrteaga
experienta castigata prin fotografie. Fotografia ca instrument de studiu in
arhitectura, mizand deopotriva pe o latura rationala dar incluzand, cu egala
pondere, latura emotionala, practic ignorata in studiul stiintific de
specialitate. Astfel s-a nascut cursul pe care il sustin la UAUIM si intregul
fond teoretic, argumentat, al workshopurilor si prelegerilor pe teme fotografice.
Am iesit din zona de studiu empiric, experimental, intrand in cea de argumentare
metodica, sistematica. Am conturat teoretic mult mai clar instrumentul
fotografic, orientat cu predilectie spre zona practica.
Fotografia te ajuta sa cunosti lumea mai
profund si natura fiintei umane. Pentru un arhitect, sunt cerinte absolut
normale, cu efecte subtile in gestul sau profesional. Dincolo de atractia spre
compozitie, relatia luminii cu plinurile si golurile, texturi, suprafete, cadre
sculptural-cinematice, arhitectura e pentru oameni, despre oameni, in cele din
urma.
M.C. Ai castigat in 2014 sectiunea "Low light" a prestigiosului concurs de fotografie Sony World Photo Awards. Ce a insemnat pentru tine si cum te-a influentat?
V.E. Acest premiu m-a bucurat, dar el este
rezultatul complet fericit si plin de hazard al unei decizii subiective a unor
oameni, intr-un context, timp si loc date. Eu am ales intuitiv o poza din alte
sute de mii, ei au avut de ales dintre alte sute de mii, si iata ca la sfarsit
ne-am intalnit intr-un punct unic Moment decisiv. Premiul nu m-a schimbat in
nicun fel pe mine, cat perceptia celorlati despre mine. Cand capeti o
recunoastere din strainatate, asta iti valideaza in sfarsit gestul in fata
semenilor. Pana atunci erai tu si pasiunea ta, acum esti luat si in serios, in
sfarsit. Eu continui sa fac ceea ce imi place sa fac, fotografic.
M.C. Stiu ca tu calatoresti mult, dar ai si o relatie speciala cu orasul tau natal, Bucurestiul. Cum se compara acesta, din punctul de vedere al oportunitatilor fotografice, cu alte orase? Cum abordezi fotografic un oras pe care il vizitezi pentru prima data?
V.E. Am inceput sa fac fotografie de strada la
Paris. Eram in excursie, faceam poze. Departe, in orase straine. Dupa ce am
vazut ce minuni am descoperit fotografiind, mi-am propus sa incerc si la
Bucuresti. Poate reusesc sa aflu ceva ce nu stiam. Dar pentru asta a trebuit sa
ma transform in turist al propriului oras. Obisnuim sa credem ca lucrurile
valoaroase se afla departe. De aceea plecam departe si le cautam departe. Nu ne
gandim niciodata cat de bogata e lumea pe care o locuim zilnic, fiind cumva
amagiti de rutina cotidiana care pare ca ascunde totul, ca il transforma in
banal. O simpla schimbare de perspectiva transforma totul. Fotografiez
Bucurestiul aproape in fiecare zi de peste 10 ani, a devenit terapia mea zilnica
prin care incerc sa tin rutina departe, sa pot ramane mereu mirabil in fata
lucurilor care asteapta sa fie descoperite si care se afla deja acolo. Trebuie
doar privite. Bucuresti e acasa, mereu e ceva bun de pozat. Toamna e colorata,
iarna schimba complet peisajul, primavara aduce tonuri vii.
Intr-un oras nou ma las complet condus de
stare, de emotie, de lumina. Tehnic si compozitional urmez cam aceleasi rutine
care imi definesc stilul. Caut lumina, caut cadre simple, subiecte care pot
isca impact vizual. Caut sa fiu relevant in ceea ce arat, sa caut esenta. E
bine cand am timp, imi place sa revin si sa aprofundez. Mereu poate aparea un
nou strat de explorat. Privesc oamenii, cladirile, spatiile urbane, in cautarea
momentelor exceptionale. Construiesc stari emotionale.
M.C. Din punctul tau de vedere, ce este mai important atunci cand faci fotografie street&urban? Starea, povestea sau momentul?
V.E. Cred ca povestea contine secvente, punctele
culminante pot deveni decisive, prin declansarea care confirma sau nu momentul.
Ca sa vezi o povesti, trebuie sa vezi dincolo de aparente, sa iti poti imagina,
sa te lasi inspirat, Asta tine de stare, iar starea evolueaza, se transforma
permanent, la contactul interiorului fiecaruia cu exteriorul. Este o relatie
ambivalenta, o zona o influenteaza pe cealalta. Starea emotionala se
transforma, fiind constient in permanenta, orasul capata nuante. Observatorul
devine conectat, alert, apare o stare de focus. Spatiul este virbratie, spatiul
dintre oamenii de pe strada nu este vid, este incarcat cu vibratie invizibila,
puterea gandului poate influenta ceea se intampla in afara. Daca vreau sa ma
simt invizibil, totul depinde de mine. Atunci devin invizibil. Lumea este ceea
ce vrem noi sa fie, perceptia este pur subiectiva. Eventual, orasul exsta doar
in mintea si in imaginatia noastra, totul devine o joaca, intr-un vis. Eu asa
incerc sa fac fotografie, pe strada, sa simt, sa ma las purtat.
M.C. Frumusetea in fotografia de strada consta si in abilitatea de a captura momentul intr-un mod complet natural, nealterat, neinfluentandu-l. Care este relatia ta cu subiectele? Interactionezi cu ele sau ramai discret?
V.E. Sunt un observator neuntru, tacut, invizibil.
Evit cu orice pret sa fiu vazut, ca sa nu alterez intamplarea. Imi place sa
capturez momente autentice, reactii, comportamente in plina desfasurare, clipe
efemere aflate la apogeul consumarii.
M.C. Afirmi ca declansam in noi transformari spontane si profunde atunci cand reusim sa observam orasul, strada si oamenii din noi perspective. Cum poate fi rutina cadrului cotidian privita cu alti ochi?
V.E. Fiind atenti si conectati, constienti si
flexibili prin perceptie, evoluam impreuna in timp si spatiu, concomitent cu
mediul inconjurator, ca sistem. Aparatul foto e doar o extensie, un instrument
de notare. El poate influenta abordarea unor noi moduri de a privi, prin entuziasmul pe care il poate oferi
interpretarea fotografica a realitati parcurse. Obiectivele nu vad ca ochiul
uman, uneori vad chiar mai bine. Cand spun ochi – nu spun viziune. Aceasta
apartine in totalitate fotografului, este o expresie a experientei lui de viata
si a modului de a raporta trairrea emotionala la realitate. Poate fi exprimata
stralucit atunci cand subiectul si inspiratia devin convergente prin realizarea
tehnica a imaginii, prin abstractizare. Nici macar nu trebuie un “alt unghi”,
cel mai bun e acela care raspunde nevoii spontane de a declansa, pentru a
exprima optim subiectul. Iesind din modul uzual de a percepe si de a ne
deplasa, de a parcurge spatiul urban, cautand noi intelesuri si moduri de a
vedea, pot aparea si noi moduri de a privi.
M.C. Ai un portofoliu fotografic impresionant, iar activitatea ta este apreciata atat in tara cat si in strainanate. Ce sfaturi ai pentru cei care incep fotografia?
V.E. Multumesc pentru apreciere, tot ceea ce fac
este realizat din pasiune, cu pasiune, cu placere, cu drag, cu iubire pentru
fotografie si oameni, pentru privitori. Incerc sa ii ajut sa vada, sa isi
largeasca si pozitiveze perceptia, sa capete incredere sa caute acolo unde ei
nu cred ca se poate gasi ceva. Sfaturile
pot fi inutile fara o scanteie din interior, fara nevoia care te macina sa
cauti, sa te exprimi, sa declansezi, sa simti aparatul, sa simti ca esti la
drum. Fiecare zi aduce un nou inceput, mereu suntem incepatori. Un incepator
(in sesul tehnic al cuvantului, al experientei cu aparatul), ar trebui sa
fotografieze cat mai mult, cautand sa afle ce ii place cel mai mult, sa se
regaseasca. Apoi, sa incerce tehnici multiple, sa afle cum se poate adecva viziunea
cu tehnica. Sa isi afirme viziunea, sa fie creativ, sa nu ii fie teama de
greseala, sa exprimenteze cat mai mult. Sa participe la concursuri si sa si
poate evalua rezultatul, riguros. Sa se plimbe cat mai mult, sa citeasca, sa
asculte muzica ce il inspira. Sa se caute pe sine. Nu noi alegem fotografia, ci
ea ne alege pe noi, daca ne daruim ei, daca suntem sinceri si o pretuim. Abia
de atunci incepe fotografia adevarata.
M.C. Faci fotografie in ultima vreme si cu un telefon mobil. Cu ce instrumente preferi sa lucrezi pe strada (aparate, obiective, etc.)? Ce set foto minimal recomanzi pentru fotografia street&urban?
V.E. Folosesc telefonul mobil in ultima vreme,
pentru ca am vrut sa ajung la esenta gestului fotografic. Cea mai buna camera e
cea pe care o ai cu tine. Pur si simplu m-am lasat sedus de ideea de a fi comod
si de increderea ca poti face o poza cu impact cu orice aparat, chiar si unul
minimal, atunci cand esti stapan pe viziunea ta. Mai este si o chestiune de workflow. In
ultimele luni nu a mai fost nevoie sa stau ore intregi la calculator sa
pregatesc imagini pentru publicare. Le procesez aproape in timp real direct pe
telefon, cu aplicatii dedicate, postez in timp real. Fotografiez, prelucrez,
postez, instant. Sigur, cand am un job, lucrez cu un dslr. Intr-o incursiune urbana in straintate lucrez cu 3
aparate, am nevoie sa fiu flexibil si sa pot obtine imagini de calitate. In
Bucuresti, telefonul si un mic compact de buzunar, cu zoom, pentru cadre
cotidiene, sunt arhi-suficiente. Paradigma fotografiei se schimba in perioada
consumerismului, ceea ce nu este bine. Cred ca fotografia are nevoie de timp sa
se aseze, sa isi decanteze valoarea, si abia apoi sa fie prezentata, eventual.
Asa lucram pe film. Nu ma grabeam nicaieri, nici sa vad rezultatul, nici sa
public. Era doar gest fotografic pur. Digitalul a adus o schimbare, dorim sa
vedem imediat rezultatul, eficienta scade. Cand stii ca simti bine, sti ca
rezultatul e bun, nu ai nevoie de confirmari. Epoca retelelor e socializare a
accelerat si mai mult acest proces. Imaginile castiga in impact, dar pot scadea
ca relevanta, in timp. Astazi, o poza e valabila acum, maine e deja veche. Asta
nu e bine, magia fotografiei consta tocmai in puterea de a invinge timpul.
Ca tehnica folosita, imi plac obiectivele cu
unghiuri largi de cuprindere (undeva intre 18 si 20mm), 85-ul pentru portrete,
zoom-ul mai lung pentru perspective comprimate.
As recomanda un aparat usor – un mirorless (astazi tehnica a evoluat
extrem de mult, cu punere la punct instanta, stabilizari eficiente, post focus
chiar), cu un obiectiv wide si unul uminos pentru portret, un mic cmapct zu
zoom pentru situatii la care nu poti ajunge cu pasul, si chiar si un telefon
mobil bun. Nu exista retete, fiecare fotograf trebuie sa isi aleaga tehnica cu
care se simte cel mai bine. Eu ma simt bine astazi avand impact maxim cu
aparate mici. E o provocare.
M.C. Care este fotograful tau preferat si cum te-a influentat activitatea lui? Exista vreo imagine care te inspira in mod special?
V.E. Marturisesc cu onestitate ca la inceput nu m-a
interesat niciun fotograf. Nu stiam nimic despre nimeni. Voiam sa explorez
singur, voiam sa declansez. Am facut-o pana am descoperit fotografia si am avut
singur nevoie sa vad ce fac alti fotografi. Asa l-am descoperit pe Edward
Weson, pe H-C. Bresson. Am capatat incredere ca fac bine ce fac si ca
explorarea nu are sfarsit. Marii fotografi demonstreaza mereu ca orice este
posbil in fotografie, daca iti asumi ce simti si stapanesti perfect tehnica
exprimarii starilor si ideilor, prin fotografie. Apreciez mult scrierile lui
Andreas Feininger si Susan Sontag. Apoi am inceput eu insumi sa teoretizez
domeniul si prin studiul doctoral am parcurs exhaustiv bibliografia dedicata
fenomenului fotografic.
M.C. Fotografii au in general propria lucrare favorita. Ne poti spune care este aceasta, de ce e speciala si povestea din spatele realizarii sale?
V.E. Am fotografii preferate, dar fara nicio poveste, am
fost acolo si am declansat in mod fericit si gestul s-a conscumat cu discretie.
Am imagini la care nu tin atat de mult si pentru care am povesti care ma
impresioneaza de fiecare data cand mi le amintesc. Cereri de casatorie in
direct, tactici si strategii de abordare a unei situatii bazate pe o sansa de
moment, clipe emotionante in care am renuntat sa fac poza, din respect pentru
subiect, momente pozate doar cu privirea, fara sa mai scot aparatul. Am trecut
prin toate ipostazele posibile, cu fiecare situatie. Mi s-au confiscat filme,
mi s-au sters carduri, am fost luat de poltie, din neatentie. Experiente de
viata, adesea anecdotice sau profunde, in cele din urma. Imi e greu sa descriu
acum o poveste, prefer sa las imaginile sa trezeasca imaginatia cititorilor.
Fiecare imagine e speciala pentru ca adauga cate o piesa de puzzle la ceea ce
devin eu, ca om, si privitorii, prin felul in care afla lumea, prin fiecare
fotografie parcursa.
M.C. Suntem aproape de incheierea interviului nostru. Iata si ultima intrebare: exista o directie anume spre care vrei sa te indrepti, fotografic, in viitor?
V.E. Desigur: directia inainte :). As vrea sa revin la tehnici
clasice de fotografiere pe strada, cum faceam odata. Acum ma pregatesc sa-mi
innoiesc echipamentul fotografic, dupa o perioada de 5 ani de tranzitie si mai
degraba improvizare dar si testare temeinica. Tintesc un dslr full frame, un
mirorless si un nou compact cu zoom. Pentru joburi, pentru lucrul de zi cu zi
mult mai flexibil. Voi continua sa tin workshopuri si prelegeri pe teme
fotografice, acum sustin un nou modul – avand ca tema fotografierea cu impact,
cu telefonul mobil. Pregatesc o noua carte avand ca subiect fotografia ca si
instrument in dezvoltarea personala. Voi continua sa fotografiez zi de zi, ca
terapie. Sa ma plimb mai mult. Voi continua sa fac fotografie din pasiune, cu
pasiune, sa imi deschid noi oportunitati de a experimenta. Voi continua sa
visez si sa descopar cine sunt, cine suntem noi si lumea in care traim, sub
incidenta unei lumini bune, pozitive.
Interviul in varianta engleza de pe site-ul 1x.com poate fi citit aici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu