Live for the story with Canon Romania

       Cu siguranta exista o zana buna care te asculta atunci cand iti propui sincer sa faci ceva bun cu tine. Atunci cand iti doresti sa faci ceva din inima, pentru prima data. Numai ce vorbeam recent despre pasiunea mea cea mai veche, nascuta de cand eram foarte mic, si anume trenurile, cand zana Canon s-a pogorat intr-un mail in care ma anunta ca am ocazia sa imi indeplinesc visul de a merge cu locomotiva. Nu de alta, dar visez asta dintotdeauna :). Gand care ma insoteste permanent si in viata de zi cu cu zi, de undeva din culisele emotiilor mele.

Cand trec pe langa o gara, pe langa un tren, cand astept la bariera, cand stau pe vreun peron sau ma uit pe geamul vagonului la peisajul care se perinda in exterior, pupilele imi sunt dilatate, narile freamata, atentia mi se ascute si ma transform subit. Ma salut cu mecanicii, ei imi dau un tignal inapoi. Imi place sa ma uit la macaze si sa aproximez cand se schimba, ador aroma de gudron a traverselor, ador sa stau in ultimul vagon si sa vad cum curge peisajul. Ador, asta e totul. 

Poate am asta in ADN, strabunicul meu, pe care nu l-am cunoscut, a fost pe vremuri mecanic pe o locomotiva cu aburi. Cine mai stie ce mi-a transmis prin generatii? Cand eram mic stateam in gara la Predeal si urmaream miscarile vagoanelor, locomotivele insotitoare care se decuplau de acolo, spre Azuga. Verile la tara stateam in gara si stiam mersul trenurilor pe de rost. 1005, personalul de Pitesti, la orele 17 fix, in gara din Matasaru.

Cea mai recenta poveste s-a intamplat cand tocmai incepusem sa fotografiez, acum vreo 15 ani. Era iarna si iesisem cu un mic compact sa fac poze in gara din Predeal, intr-o noapte. Ningea, era frumos. Am stat de vorba cu impiegatul de miscare, astepta un tren de marfa. Eu pozam. Mi-a spus ca vrea sa isi cumpere un aparat. I-am spus ca visez sa fiu mecanic de locomotiva. S-a crucit, mi-a spus ca nu e nimic frumos, ca e foarte greu. I-am spus ca e visul meu. Intre timp langa noi s-a oprit marfarul asteptat, el a semnat niste hartii si s-a pregatit sa ii dea unda verde. Nu inainte de a ma intreba daca nu vreau sa urc, sa merg cu baietii pana la Brasov (asa i-a alintat pe mecanic si pe ajutorul lui). Era un vis, nu imi venea sa cred. Nu stiam cum ma intorc inapoi, iesisem de la cazare doar sa fac niste poze, nu o calatorie in necunoscut. M-am urcat fara multe intrebari. Pluteam, inima batea cu putere. Cand sa deschid aparatul sa fac poze (ma si vedeam pozand fara oprire), bateriile s-au terminat de la frig si aparatul a murit fara sa stie ce simt eu. Mie mi se prabusea ceva in mine, dar mi-am zis ca nu e nimic intamplator, ca trebuie sa simt totul prin mine, fara aparat. Ceea ce am si facut. A fost magic, de neuitat, aceasta aventura spontana. Dar fara nicio poza. Doar amintiri intense.

Asa ca acum, zana Canon a procesat nesperat chemarile mele interioare si imi da ocazia sa merg cu locomotiva, intr-o noua aventura, de data aceasta insotit de un aparat Canon cu baterie incarcata, dar si de inca o persoana pentru care acest drum, aceasta ocazie, inseamna indeplinirea unui vis, ocazia de a avea o noua experienta. E suficient sa imi spuneti in comentarii la postarile dedicate de pe retelele de socializare de ce va doriti sa aveti aceasta experienta pentru prima data si cel mai convingator gand va da ocazia autorului sa ma insoteasca intr-un drum magic cu trenul, in locomotiva, pe un traseu exceptional, intr-o zi frumoasa. Sa facem poze impreuna si sa ne documentam experienta, nascand amintiri frumoase. Fiecare ne putem crea propriile povesti!

Astept raspunsurile voastre la postarile de pe Instagram si FB dedicate acestei actiuni!  

Ce ziceti, nu-i asa ca zana Canon e minunata?    


Update!
Multumesc tuturor celor care au au pus in cuvinte minunate povestea lor legata de trenuri si care si-au manifestat dorinta de a fi parte din proiectul pus la cale de Canon! 

Povestea care m-a impresionat cel mai mult a fost a Larisei Stanca din Brasov:

"Ma leagă o poveste lunga de călătoriile cu trenul, dar o sa încerc sa o scurtez. M-am născut la 7 luni, pot spune ca a fost o urmare a unei călătorii cu trenul, mama mea lucrând la CFR, în acea zi nu a mai avut răbdarea de a aștepta să oprească trenul în gara și a sărit pe peron. Au urmat multe alte călătorii cu trenul, primele la bunici, apoi la facultate (încă păstrez un teanc de bilete din acea perioada), și mai apoi la job. Tresar de fiecare data când aud un tren, ma bucur de fiecare călătorie, dar m-ar bucura enorm sa știu cum se simte totul din locomotivă și sa documentez totul. Bunicul meu e fost mecanic de locomotivă, dar din păcate nu am reușit să-i fiu 'copilot' niciodată. Ar fi hrana pentru suflet să-ți pot fi alături în aceasta călătorie."

Pe 16 mai, insotiti de aparatura Canon, vom crea o noua poveste emotionanta in imagini, de la bordul unei locomotive! Revin cu noutati!